Editorial Bolnavul gălăgios

Din păcate, Constanţa se „remarcă” iar prin situaţii de genul „aşa nu”. După o perioadă în care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a fost perceput drept „baronul” numărul 1 al judeţului şi nimeni nu încerca să-i treacă prin faţă sau să-l „deranjeze” cu ceva, acum toţi asistă la un spectacol jalnic oferit de acesta, cu preponderenţă în ultimii doi ani.

Afacerile procesuale ale şefului suspendat al CJC, Nicuşor Constantinescu, au început în anul 2008. Însă tăvălugul audierilor şi măsurilor luate de instanţă împotriva sa a pornit în ianuarie 2014. Tot atunci am asistat şi la prima reacţie gălăgioasă a lui Constantinescu. Mă refer la circul de pe platoul CJC, când oamenii legii l-au săltat pentru a se prezenta în faţa magistraţilor, unde urma să i se aducă la cunoştinţă acuzaţiile. Acesta avea să fie primul act al spectacolului jalnic văzut de o ţară întreagă, în care Nicuşor Constantinescu este protagonist.

Între timp, s-a aflat că şeful suspendat al CJC este bolnav. S-a tratat în Statele Unite ale Americii, apoi a făcut un popas în Turcia, unde mulţi spun că a ajuns pentru a scăpa de arestarea iminentă ce urma să fie pusă în practică. În ultima perioadă, Constantinescu se tratează în ţară. Deşi bolnav, plămânii săi se dovedesc a fi în putere. Cei ce au asistat la conferinţele de presă în care unele întrebări incomode din partea jurnaliştilor îl enervau la culme şi, pentru a deveni convingător, începea să ridice tonul şi să se ambaleze, nu cred că au uitat acele momente. Numai că atunci era în forţă, era pe cai mari şi… sănătos.

Acum, asistăm la un spectacol grotesc, cu tertipuri jalnice, cu medici, salvări, tărgi, scaune cu rotile, cârje şi aparatură medicală la tot pasul în preajma sa, în timp ce stenogramele prezentate de presă ne arată cu totul altă faţă a bolnavului gălăgios.

Spre exemplu, cea mai recentă stenogramă arată că Nicuşor Constantinescu figura ca internat în Sanatoriul Techirghiol pentru perioada 4 mai -14 mai 2016, în vederea efectuării unor tratamente de recuperare, dar, de fapt, se implica în organizarea petrecerii ocazionate de împlinirea a 25 de ani de la absolvirea Institutului de Marină Constanţa, iar o televiziune locală îl filma la acest eveniment.

Joi, am avut parte de un alt act al spectacolului „Bolnavul gălăgios în instanţă”, în care Nicuşor Constantinescu se credea, am impresia, la Constanţa, în vremurile sale de glorie, când urla din toţi rărunchii. Deşi dialogul cu mulţi decibeli avea ca interlocutor o femeie, Constantinescu n-a reuşit să o „dovedească” şi s-a ales cu patru amenzi.

Ţipetele n-au avut efectul scontat, dar circul a fost relatat pe toate canalele media. Din câte ştiu, un om grav bolnav, cum susţin Constantinescu şi alte persoane din anturajul său că este acesta, nu mai are atâta putere şi nici nu-i mai arde să se dea în spectacol. Mai mult, am văzut oameni pe patul de moarte care erau demni, care nu acceptau din partea nimănui milă şi compasiune, iar despre victimizare nici nu se putea pune problema.

Și atunci, inevitabil, îmi pun o serie de întrebări. De ce atâta circ ieftin? De ce nu vrea să-şi susţină şi să-şi demonstreze nevinovăţia pe un ton civilizat şi cu demnitate? Mai mult, înainte de orice, este tată şi trebuie să fie un exemplu pentru copiii săi. De ce nu se gândeşte că toate aceste apariţii îi afectează pe copiii săi, îi marchează şi li se întipăresc în minte pentru tot restul vieţii? 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 544

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 516

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 381

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 470

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 466

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 719

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 420

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 548

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 652

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 589

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 595

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 453

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 552

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 782

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 529