Editorial

Editorial Cum se intervine în zonele inundate. Cetăţenii preferă să stea cu mâinile în buzunare şi să dea indicaţii pompierilor şi militarilor

De câteva săptămâni, România se află sub imperiul ploilor şi inundaţiilor. Zilnic, hidrologii emit coduri de avertizare pentru inundaţii pe diverse râuri din ţară, semn că situaţia este destul de gravă şi zone locuite sunt în pericol.
 
Ca de fiecare dată, în ajutorul localnicilor care îşi văd agoniseala de o viaţă luată de ape intervin pompierii, jandarmii şi militarii care fac tot ce pot să limiteze dezastrul.
 
Zi sau noapte, aceştia sunt la datorie şi pregătiţi să intervină atunci când situaţia o impune. Ceea ce este mai grav este că locuitorii din zonele afectate văd acest ajutor venit din partea pompierilor, jandarmilor şi militarilor ca pe o obligaţie a acestora şi de multe ori nu fac nimic să îi ajute, chiar dacă intervin chiar în gospodăriile lor.
 
De cele mai multe ori, locuitorii preferă să îşi înece amarul la cârciumile din sat şi apoi să stea cu mâinile în sân şi să le dea indicaţii militarilor. De la an la an, situaţia aceasta a rămas neschimbată, mentalitatea cetăţenilor fiind greu de schimbat chiar şi în situaţii catastrofale.
 
Tineri sau bătrâni, puţini sunt cei care vin în ajutorul autorităţilor chemate să intervină şi stau şi asistă nepăsători la militarii care fac tot posibilul să le salveze bunurile. De mai multe ori au fost surprinse imagini cu pompieri sau militari care intervin în zonele afectate iar pe margine stau tineri sau bătrâni cu mâinile în buzunare şi le dau indicaţii acestora.
 
Sute de comentarii au adunat aceste imagini, ele devenind chiar virale, dar, din păcate, nimic nu a schimbat atitudinea concetăţenilor noştri, care preferă să stea la cârciumă cu picioarele în apă decât să ia iniţiativă şi să ajute la rezolvarea situaţiei.
 
Într-o emisiune TV, secretarul de stat Raed Arafat a sesizat problema aceasta şi a taxat atitudinea complet nepotrivită a sinistraţilor. Acesta a precizat că a văzut bătrâni care îşi curăţau casele alături de pompieri, dar şi tineri care stăteau şi se uitau. Raed Arafat a menţionat că le-a atras atenţia unor tineri că nu este corect cum procedează şi că aceştia au trecut la treabă.
 
„Am văzut oameni la 70-80 de ani lucrând alături de pompieri. Cei care sunt bătrâni sunt obişnuiţi să-şi facă treaba singuri. Nu se aşteptau să vină pompierii să-i ajute. Alţii mai tineri aşteaptă ca totul să fie servit pe tavă şi ei să nu facă Nimic. E o atitudine greşită“, a adăugat Raed Arafat.
 
Trist este că situaţia aceasta se petrece an de an şi nu se văd semne că s-ar schimba ceva. Indiferent că este vorba despre inundaţii sau deszăpezire, cetăţenii cred că militarii, pompierii sau jandarmii sunt obligaţi să intervină şi nu fac nimic, preferând să piardă vremea la cârciumă sau la colţul străzii şi să dea indicaţii.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Suspans, tensiune şi emoţie la masa de tenis. Thriller de Oscar al sportului!

23 Jul 2018 208

Inedită apariţie editorială, marca Alexandru şi Constantin Vitanos. „România de la «Marea cea mare»; ţinut original - îmbogăţeşte patrimoniul umanităţii“ (galerie foto)

23 Jul 2018 153

Editorial Graba strică treaba! Accidente pe bandă rulantă în ultima perioadă. Salvatorii sunt la datorie chiar şi în vacanţă

21 Jul 2018 410

Editorial Problema locurilor de parcare din Constanţa. Cum eşti obligat să faci „cinste“ între 8.00 şi 17.00

19 Jul 2018 3025

Editorial Cum se confiscă gloria. Eşecul unui... succes cu rezultate individuale bune

16 Jul 2018 4699

Editorial În Constanţa au reapărut samsarii de locuri de parcare!

14 Jul 2018 1279

Editorial Poliţiştii din Constanţa i-au prins, zilele acestea, pe unii cu „alba-neagra“. Dar pe politicienii cu „alba-neagra“ cine-i prinde?

09 Jul 2018 496

Editorial Aţi promovat sau nu Bacalaureatul, viaţa merge înainte! Ce şanse mai au ghinioniştii?

07 Jul 2018 500

Editorial Clădirile care tulbură frumuseţea de sărbătoare a Constanţei

05 Jul 2018 841

Editorial De la căpuşe, şobolani şi câini pe stadion, la raţe în „bazinul“ de înot. Pe când şi Jurassic Park la Constanţa?

02 Jul 2018 1119

Editorial Bacalaureat 2018. Elevii aşteaptă rezultatele examenului de maturitate. Printre ei, şi o tânără surdomută

30 Jun 2018 609

Editorial Condamnaţi la moarte fără drept de apel. Avem 60 de morţi. Şi numărătoarea continuă

28 Jun 2018 2862

Editorial „He's crazy like a fool“. Daddy nu mai e cool!

25 Jun 2018 677

Editorial Ce înţelege cetăţeanul de rând după reacţiile liderilor politici la condamnarea lui Liviu Dragnea

23 Jun 2018 552

Editorial Unul de la PSD spunea ieri ceva despre o ţară normală. Ce li s-ar fi întâmplat unor protestatari

21 Jun 2018 798

Editorial Circuitul închis al performanţei, doar un vis?

18 Jun 2018 804

Lansarea volumului II al lucrării „Viața tăcută a naturii“ (1916-1946) Istoricul Ioan Opriș - „Doamna Doina Păuleanu este un bun de patrimoniu dobrogean, de-a dreptul!“ (galerie foto)

18 Jun 2018 407

Editorial Marea Neagră cea nemiloasă face victime la început de sezon estival. Nu vă riscaţi viaţa!

16 Jun 2018 685

Editorial Alături de Simona Halep! De multe ori, doar când câştigă

14 Jun 2018 708

Eveniment editorial de excepţie, marca Doina Păuleanu. Academicianul Ioan Opriş, prezent la Muzeul de Artă

14 Jun 2018 791

Editorial PSD nu mai păcăleşte pe nimeni!

11 Jun 2018 954

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, mai bogată cu şapte titluri esenţiale despre teatru. Iar seniorii scenei constănţene se întorc... „acasă“

11 Jun 2018 1078

Editorial Pumnii strânşi pentru Simona Halep. Va juca a patra finală de Grand Slam. Poate va fi cu noroc...

09 Jun 2018 578

Fantasio 40 Monografie

07 Jun 2018 88

Editorial O ţară-ntreagă vuieşte de întâmplarea cu salvamarii. Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti

07 Jun 2018 933

Editorial Scenarii desprinse din filmele pentru adulţi, în şcolile din România. Ar trebui să mai avem încredere în profesori?

04 Jun 2018 835

Editorial Promovarea SSC Farul şi rana fotbalului constănţean

02 Jun 2018 2251

Editorial Este revoltător! Agenţii economici ne vând boală pe pâine

31 May 2018 839

Editorial E timpul ca experţii să vorbească

28 May 2018 532

Editorial Ce am învățat din tragedia petrecută în Ungaria. Nouă oameni au murit pe loc într-un accident. Momentul tragediei, transmis live pe Facebook

26 May 2018 965

Editorial Sistemul informatic al cardului de sănătate, fără mentenanţă! Medicii și pacienţii, în alertă!

21 May 2018 792

Editorial Cu titlul naţional pe masă. O ipostază obişnuită pentru Tomitanii Constanţa

19 May 2018 1371

#citeşteDobrogea #incredibilamemorieateatruluiconstănţean #citeşteFantasio40monografie Teatrul de Revistă „FANTASIO“. Monografia unui teatru

19 May 2018 947

Editorial Să nu ne uităm eroii! 17 mai - Ziua Eroilor

17 May 2018 1729

Editorial Nu ne mai mutilaţi copiii în locurile de joacă!

14 May 2018 1029

Editorial Un fost consilier al lui Oprescu va inventaria parcurile și spațiile verzi din Constanța. Care parcuri, poate firele de iarbă?!

12 May 2018 1102

Lansarea unui volum eveniment ce reconsideră „Eroinele României Mari”. Marian Moșneagu, singurul dobrogean din proiectul editorial

11 May 2018 1365

Editorial Cât timp vom mai fi batjocura afaceriştilor? Suntem obligaţi să consumăm produse infecte fără să ştim

10 May 2018 770

Editorial Aş vrea să-i văd pe protestatarii din Sănătate. Care ameninţă cu greva

07 May 2018 1240

„Teatru... și nu numai“ sau confesiunile lui Valentin Sgarcea, când amintirile devin incandescente

07 May 2018 1115

Editorial Sănătatea nu renunţă la proteste. Cine are de suferit cel mai mult

05 May 2018 713

Editorial Liga 1 cu două campioane. Cea a punctelor şi cea a spectacolului

03 May 2018 695

Editorial Extravaganţele turiştilor în minivacanţa de 1 Mai. De la sosirea la club cu elicopterul, până la şampanie de 100.000 de euro

30 Apr 2018 991

Editorial Realizaţi câtă nevoie este de creşele de stat?

28 Apr 2018 1929

Editorial Mamaia își pune tichie de mărgăritar… sau cu joben pe cap și nădragii rupți în fund!

26 Apr 2018 982

Editorial Uite premiul, nu e premiul! Decizie controversată la Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate. O cunoscută vedetă, în centrul atenţiei

23 Apr 2018 619

Editorial Un semnal de alarmă. De ce stăm din semafor în semafor. De ce nu se face sincronizarea pe verde

21 Apr 2018 1005

Editorial Cardurile de sănătate vor fi înlocuite. O nouă cheltuială pe bani publici

19 Apr 2018 964

Editorial Dor de Farul! Un tablou al iubirii „alb-albastre“ desăvârşit, din care a lipsit doar victoria

16 Apr 2018 2118

Editorial Ce să le dăm copiilor? Parcuri, nu parcări!

12 Apr 2018 1576