Editorial

Editorial CVM Tomis stă la rând la malaxorul sportului constănţean



De ceva vreme, sportul constănţean a intrat în zodia banului. Sau, mai bine zis, a lipsei banului. Rând pe rând, echipele masculine de baschet şi rugby Farul, cea masculină de handbal HCM şi cea feminină de volei Tomis 2004, cele de fotbal Săgeata Năvodari şi Callatis Mangalia au tras obloanele, iar formaţia feminină de handbal CSU Neptun a fentat dispariţia, dar se zbate în mediocritate în liga secundă. Echipe cu nume, trecut şi realizări, unele celebre nu numai în Constanţa, ci şi pe plan naţional şi chiar internaţional, au trecut în uitare.
 
Formaţia masculină de volei CVM Tomis Constanţa rămăsese ultima pe baricada performanţei, chiar dacă şi ea, afectată de problemele cu finanţarea din sportul constănţean, încă din sezonul trecut pierdea sânge, iar muniţia, hrana şi apa îi erau pe sfârşite, în faţa asaltului unui „duşman“, problemele financiare, care şi-a dovedit din plin priceperea în asedierea şi dărâmarea cetăţilor sportive din vechiul Tomis. De şase ori campioană naţională, de opt ori câştigătoare a Cupei României, calificată în play-off-ul de 12 al Ligii Campionilor, semifinalistă în CEV Cup şi participantă, în această stagiune, pentru a 11-lea an la rând în cupele europene, CVM Tomis pare că-şi aşteaptă rândul, neputincioasă, la malaxorul sportului constănţean. Toate aceste performanţe vor deveni amintire? Cedează şi ultimul mohican?
 
Problemele financiare mari cu care se confruntă actualmente CVM Tomis au afectat clubul la toate nivelurile. Atât al lotului şi al staff-ului tehnic, cât şi al performanţei. Echipa s-a despărţit de foarte mulţi jucători din efectivul sezonului trecut, iar mişcări telurice au început să zgâlţâie serios lotul şi în actuala stagiune. A părăsit echipa inclusiv antrenorul principal Martin Stoev, iar la CVM Tomis nu mai sunt nici jucătorii Boyan Yordanov, Ventsislav Ragin, Goran Skundric şi Stephen Gotch.
 
Necazurile cu banii, criza acută de efectiv şi un moral tot mai scăzut în rândul voleibaliştilor îşi arată din plin efectele în rezultatele echipei. Cu o etapă înaintea încheierii turului, CVM Tomis se află doar pe locul şapte în clasamentul Diviziei A1, la 11 puncte în spatele liderului. Vremurile bune, în care echipa defila în România, stabilind recorduri de invincibilitate, au trecut. Acum, în zece meciuri, CVM Tomis a înregistrat deja cinci înfrângeri, ultimele două eşecuri fiind cu 0-3. Nici în Liga Campionilor lucrurile nu stau mai bine, formaţia constănţeană aflându-se pe ultimul loc, cu trei înfrângeri în trei meciuri.
 
Iar viitorul nu se anunţă roz deloc. Unii foşti jucători îşi cer banii în instanţă, iar după ce a fost la un pas să nu se înscrie în Liga Campionilor, din pricina întârzierii cu care a fost votată finanţarea de la Consiliul Local Municipal Constanţa, clubul ar putea fi obligat să restituie suma primită în urmă cu câţiva ani de la Consiliul Judeţean Constanţa. Directorul executiv al CVM Tomis, Serhan Cadâr, a spus că, în faţa acestei situaţii, clubul ar putea intra în insolvenţă sau chiar în faliment. Simbol constănţean, CVM Tomis ar putea fi ultima bomboană pusă pe coliva sportului de la mal de mare la nivel de echipe de mare performanţă.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Florin Voinea, Sergiu Stancu şi Sorin Mocanu au înfiinţat Academia de Volei Tomis Constanţa (galerie foto)

21 Jul 2017 2261

Federaţia Română de Volei i-a chemat la judecată pe Sorin Strutinsky şi Serhan Cadâr

09 Feb 2017 1093

Supervizor.ro Restanţe salariale la jucători de peste un milion de lei, inclusiv din 2014. CJ „s-a lins pe bot“ de 500.000 de euro

01 Nov 2016 1072

Marş comemorativ pe două roţi Zeci de motociclişti au ambalat motoarele în Constanţa (galerie foto + video)

01 Oct 2016 3561

Editorial La Constanţa, există viaţă şi după moartea simbolurilor

27 Sep 2016 1957

Tribunalul Constanţa a dispus intrarea în faliment a CVM Tomis Constanţa

19 Sep 2016 1205

Voleibalistul Andrei Spînu a reclamat-o în instanţă pe CVM Tomis Constanţa

30 Aug 2016 1289

CVM Tomis Constanța, chemat în instanță de Andrei Laza

28 Jun 2016 1098

O nouă lovitură pentru Clubul de Volei Tomis Constanţa, condus de Strutinsky! Iată câţi bani trebuie să restituie CJC-ului! (document)

15 Apr 2016 2199

CVM Tomis Constanţa participă cu echipele de speranţe şi mini-volei la faza finală a Campionatului Naţional

07 Apr 2016 1073

Serhan Cadâr a candidat pentru funcţia de şef al FRV „Vreau să dovedesc că proiectul meu este viabil“

01 Apr 2016 932

Astăzi sunt alegeri la Federaţia Română de Volei. La funcţia de preşedinte candidează şi Serhan Cadâr

31 Mar 2016 1079

Serhan Cadâr şi-a lansat candidatura la şefia FRV „Vreau la Federaţie pentru voleiul românesc“ (galerie foto)

18 Mar 2016 1213

Serhan Cadâr şi-a lansat la Constanţa candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Volei

17 Mar 2016 768

Clubul de volei Tomis Constanţa, tras pe linie moartă? Campionii trebuie să returneze CJC-ului peste un milion de lei alocaţi „nelegal“

04 Mar 2016 3489