Editorial Despre iubire și lașitate


Am auzit de curând o poveste despre un cerșetor. Un om bătrân, care în toiul iernii umbla pe străzi desculț și în tricou. Era atât de obișnuit cu frigul încât aproape că nu mai simțea gerul aspru. Apoi, un om bogat, văzându-l tremurând, i-a spus să asțepte cinci minute, până va intra în apartamentul său, pentru a-i aduce o geacă și ceva de încălțat. Bărbatul s-a luat cu treabă și  a uitat însă de promisiunea făcută. S-a întors a doua zi la omul străzii, însă acesta murise de frig, ținând în mână un bilet:
"Puteam să lupt cu frigul, pentru că eram obișnuit. Când mi-ai spus că mă vei ajuta, în sufletul meu a răsărit o speranță. Pentru că ai uitat de promisiunea ta, nu am mai avut puterea de a rezista"
 
Niciodată să nu promiți ceva, nici măcar iubire, dacă nu te poți ține de cuvânt.
La fel ca un cerșetor care își dorește o geaca groasă în timpul iernii, inimile noastre tânjesc după iubire, pentru a ne încălzi sufletul.
 
"Cel mai laș barbat este acela care îi câștigă iubirea unei femei, fără intenția de a o iubi"-Bob Marley
 
Acel bărbat este omul bogat din poveste, care aprinde o scânteie în inima unei femei, pentru ca apoi să dezamăgească. Poate că a doua zi își va aminti de promisiunea făcută, dar va fi prea târziu.
Pentru a primi iubire, trebuie să FIM iubire până în cel mai îndepărtat colț al ființei. Totuși, pentru persoana nepotrivită nu vom fi niciodată îndeajuns. Îndeajuns de buni, de iubitori, de frumoși. Unor persoane putem să le dăruim oceanul fără nici un rezultat. Totuși, acea persoană care te iubește cu adevărat va prețui chiar și o picătură de apă, dacă este de la tine.
Trebuie doar să ai ochi să vezi, să simți, să cauți. Să găsești ceva divin în ea, iar ea să se găsească în tine. Să vă găsiți unul în celălalt, ca două suflete oglindă.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 327

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 441

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 448

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 690

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 386

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 528

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 637

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 574

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 585

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 441

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 536

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 750

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 503

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 852

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 503