Editorial Hai să mai scoatem nasul din telefon şi să vedem ce este în jurul nostru!

Căştile în urechi, privirea în telefon. Cam aşa putem descrie succint generaţiile care au crescut odată cu tehnologia. Poate sună macabru şi a film regizat de Quentin Tarantino, dar tehnologia ne transformă pe toţi în nişte roboţei setaţi să se trezească, să meargă la muncă, să mănânce la ore fixe, să vină acasă şi să doarmă. Totul se reia, în acelaşi mod, a doua zi.
 
Nu mai privim oamenii în ochi, ci preferăm să le dăm un mesaj. Nu mai povestim experienţe la concerte, ci punem „Story” pe Instagram. Nu mai încercăm să le explicăm apropiaţilor ce se poate întâmpla dacă suntem înţepaţi de o albină, ci le trimitem un link.
 
Pe lângă asta, evităm să fim atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că ne simţim mult mai în siguranţă în momentul în care ne băgăm căştile în urechi şi ne desprindem de realitate, canalizându-ne atenţia către muzică.
 
Problema nu este că nu suntem atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru, ci constă în faptul că riscăm să ne punem viaţa în pericol. Cele mai multe accidente de maşină se petrec din pricina neatenţiei unei părţi. Fie că este şoferul care este mult prea prins să răspundă la un comentariu pe Facebook, fie pietonul care dă skip la muzică pe trecerea de pietoni. De asemenea, dependenţa de dispozitive poate duce la izolare socială. Lipa de prieteni în mediul „offline” se sfârşeşte prin singurătate.
 
Aşa că ar fi mai bine să ne ridicăm privirile din telefon, să ne scoatem căştile din urechi şi să privim şi să ascultăm în jurul nostru. Nu ştim ce poate să ne iasă în cale!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 207

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 477

PPC lansează o nouă aplicație pentru telefonul mobil

22 Apr 2024 370

Anunț licitație vânzare teren intravilan – str. Speranţei, nr. 10, lot 2, Nisipari

19 Apr 2024 271

Aplicația Whatsapp se modifică! Vezi ce schimbări se fac

17 Apr 2024 726

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 671

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 946

Două persoane bătute în Constanța. Scandalul ar fi pornit de la un telefon

11 Apr 2024 919

Atenție la aplicațiile descărcate pe telefonul mobil! Doi cetățeni străini reținuți pentru înșelăciuni. Cum acționau suspecții

06 Apr 2024 569

Cum alegi un cablu potrivit pentru dispozitivul tău?

03 Apr 2024 445

Angajări Constanța Post vacant la Școala Gimnazială Nr. 22 „I. C. Brătianu” Constanța

28 Mar 2024 1331

Anunț public legat de imobilul-teren în suprafață de 4.027 mp situat în comuna Corbu , str. Cameliilor

27 Mar 2024 431

Atenție la apelurile telefonice primite! O nouă metodă de înșelăciune prin apeluri telefonice face victime

26 Mar 2024 1616

Poliția Română - Poliția Română informează cu privire la un nou mod de înșelăciune, prin apeluri telefonice

26 Mar 2024 325

Campanie de fraudă prin apeluri telefonice în care se utilizează identitatea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică

21 Mar 2024 686