Atenție la aplicațiile descărcate pe telefonul mobil! Doi cetățeni străini reținuți pentru înșelăciuni. Cum acționau suspecții

Patru cetățeni străini au fost prinși în flagrant de polițiști după ce ar fi indus în eroare o persoană pe care au determinat-o să investească în anumite acţiuni şi ar fi convins-o să îşi instaleze o aplicaţie pe telefonul mobil, prin care i-ar fi sustras din cont 43.000 de lei.

Potrivit IPJ Ilfov, la data de 5 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov au depistat în flagrant delict, la o societate comercială din Afumaţi, 4 bărbaţi, în vârsta de 34,35,33 şi 27 de ani, de cetăţenie turcă, israeliana şi respectiv irakiană, în timp ce aceştia, în calitate de intermediari, ar fi executat anumite manopere de inducere în eroare a persoanei vătămate, pentru obţinerea unor sume de bani.

„Asupra unuia dintre cei 4 bărbaţi au fost găsite sumele de 408.440 de lei, 10.000 de dolari şi 62.500 de euro.

La aceeaşi dată, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat 3 percheziţii, la domiciliile a 4 bărbaţi, în cadrul unui dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, înşelăciune şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

La percheziţii au fost descoperite sumele de 82.779 de lei, 441.780 de euro şi 300 de lire turceşti“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Ilfov.


Cele 4 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, pentru cercetări.

„În fapt, în temeiul unei sesizări, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov au efectuat activităţi procedurale, din care a rezultat că, persoane necunoscute ar fi indus în eroare persoana vătămată, după ce la data de 12 martie 2024, aceasta a accesat o platformă online, cu scopul de a investi în anumite acţiuni, şi după ce i-au câştigat încrederea, prin mijloace dolosive, au convins-o să îşi instaleze o aplicaţie pe telefonul mobil, prin care, în mod neautorizat i-ar fi sustras din cont, suma de 43.000 de lei.

De asemenea, o altă persoană vătămată a relaţionat cu persoanele necunoscute, în acelaşi context al investiţiilor în anumite acţiuni, situaţie în care, aceasta s-a deplasat în locul indicat, pentru a preda sumele de bani solicitate de acele persoane, împrejurare în care cei 4 bărbaţi au fost depistaţi în flagrant delict.

Sumele de bani descoperite la flagrant şi percheziţii, totalizând 610.000 de euro, au fost ridicate şi indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Ilfov.


La data de 6 aprilie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de 2 dintre cei 4 bărbaţi depistaţi în flagrant delict, urmând ca în cursul zilei de astăzi, aceştia să fie prezentaţi procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri de luare a măsurilor preventive.

De asemenea, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov au efectuat verificări la societatea comercială unde s-a realizat flagrantul delict, context în care au constatat că operatorul economic nu deţinea casă de marcat, deşi comercializa produse către persoane fizice, cu plata în numerar.

„În cauză, poliţiştii de la economic au aplicat o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 20.000 de lei, iar ca măsura complementară, a fost suspendată activitatea societăţii, până la intrarea în legalitate cu privire la aceste aspecte.


Poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie“ - au mai menționat anchetatorii.

Citește și: 

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Percheziții în județele Constanța, Ilfov și Timiș! Vizat un bărbat acuzat de înșelăciune (FOTO+VIDEO)

23 May 2023 1003

Bărbat condamnat la Constanța, reținut după ce a mai înșelat zeci de persoane. Prejudiciul, aproximativ 170.000 de euro

10 May 2023 1243

Zeci de percheziții într-un dosar privind infracțiuni de înșelăciune! Vizată și Constanța (FOTO)

28 Mar 2023 1984

Percheziții de amploare la persoane bănuite de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave! Printre județele vizate, și Constanța (VIDEO)

14 Dec 2022 1833

Percheziții într-un dosar privind infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave!

02 Nov 2022 1148

Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune, falsificare de instrumente de autentificare străine și uz de fals. Cinci persoane reținute (VIDEO)

12 Jul 2022 1092

Percheziții la o companie care vindea măști medicale în perioada stării de urgență

03 Feb 2021 1941

Peste 300 de persoane, păcălite cu excursii false. Ce spune Poliția Română

19 Aug 2020 1435

DIICOT Percheziții în Capitală și în mai multe județe, într-un dosar de înșelăciune cu credite obținute fraudulos

30 Jun 2020 1236

Mandate de aducere emise și la Constanța Membrii unui grup infracţional organizat specializat în înșelăciune, reţinuţi

31 Oct 2019 1741

Percheziții la suspecți de înșelăciune prin vânzarea de autoturisme. Cum acționau suspecții

31 Oct 2018 911

Percheziţii ale poliţiei, într-un dosar privind comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals informatic

30 Oct 2018 1062

Reținuți după ce ar fi vândut vacanțe fictive

22 Sep 2016 1886

UPDATE-"Regele asfaltului", ridicat cu mascaţii şi dus la audieri

21 Apr 2016 2860