Editorial Lumea toată e a ta! Sau e doar un simbolism?

Vedem peste tot, de la TV şi social media, până la radio şi chiar presa scrisă, tot felul de postări sau clipuri motivaţionale, care, pe noi, cititorii sau privitorii, ar trebui să ne ajute să devenim mai buni, mai performanţi, mai, mai mai... poate cea mai bună versiune a noastră. De la citatele unor filosofi celebri, până la cuvintele unor anonimi contemporani, totul este la puterea a treia, trebuie să fim buni, curajoşi, oneşti, zâmbitori, muncitori, consecvenţi, iar lista cu adjective arhi-promovate ar putea dura la infinit. Ne pregătim să avem lumea la picioare, să ne bucurăm de succes, să fim femei de carieră, dar şi mame, să devenim manageri într-un timp relativ scurt, să creăm, să muncim, să inventăm strategii sau să evoluăm, toate astea le putem face, AICI şi ACUM!
 
Avem tendinţa să credem tot ce se promovează pe reţele de socializare, să credem că suntem invincibili, de neoprit, să credem că stă doar în puterea noastră să fim eroi şi eroine!

Lumea toată e doar a ta! Oare? Sau e doar un simbolism? 

Oare e doar a noastră lumea? A celor care ne dorim să reuşim imposibilul, să ne bazăm pe munca noastră asiduă, pe IQ-ul de care dispunem şi pe inteligenţa emoţională pe care ne-am educat-o... Oare chiar avem lumea la picioare? Sau e doar un simbolism creat de traineri de dezvoltare personală care reuşesc să umple săli uriaşe de tineri doritori de succes fulminant? Cert e că realitatea este de multe ori alta şi mult mai urâtă decât ceea ce vedem la TV sau pe Facebook. Nu de puţine ori am întâlnit tineri minunaţi, cu o poftă de viaţă nebună, cu un creier mai mult decât senzaţional, care au fost refuzaţi pentru că sunt prea tineri sau pentru că nu au rude sus-puse... Sau un alt exemplu, al tinerilor geniali, inovativi, care nu sunt lăsaţi să se dezvolte din cauza unor superiori prinşi în propriile frustrări, cu veşnica temere comunistă de a se ţine de „fotoliul“ în care au fost aşezaţi (nu ne mai întrebăm cum), sau, din nou, cu „problema“ vârstei. De câte ori nu aţi auzit replicile „Când tu te năşteai, eu făceam facultatea!“ sau „Câţi ani am eu? Crezi că îi am degeaba?!“. Nu neagă nimeni că vârsta aduce cu ea şi o oarecare înţelepciune, dar ce nu pot să înţeleg este faptul că ne folosim de anii pe care îi avem în plus, ne lăsăm măcinaţi de propriile frustrări interioare şi le facem rău tinerilor! Tinerilor, copiilor, speranţa noastră într-un viitor poate mai bun, mai frumos, un viitor în care copilul meu va putea avea lumea întreagă la picioare, folosindu-se doar de inteligenţă, educaţie şi consecvenţă!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marius Voineag, șeful DNA - apărarea reputației profesionale Secția pentru Procurori din CSM solicită intervenția Inspecției Judiciare

14 Mar 2024 540

Mesajul Simonei Halep la două săptămâni de la încheierea audierilor de la TAS. „Binele și adevărul înving mereu”

22 Feb 2024 869

A câștigat licitația organizată de Primăria Constanța pentru contractul de panotaj pe 5 ani Euromedia Group SA va construi un suport publicitar pe fațada imobilului City Park Mall

21 Feb 2024 885

Anunț important pentru părinți! Primăria Constanța oferă sprijin financiar pentru plata bonelor

19 Feb 2024 532

Știri Constanța Sprijin financiar de la Primăria Constanța pentru serviciile oferite de bone! Detalii

30 Jan 2024 667

Preşedintele Volodimir Zelenski Rusia a lansat în jur de 110 rachete asupra Ucrainei noaptea trecută. Cel puțin 10 persoane au murit

29 Dec 2023 690

Ţi-ai pierdut accesul la contul de social media şi nu ştii ce paşi trebuie să urmezi pentru recuperarea lui? DNSC te ajută

27 Dec 2023 944

Editorial Magia Crăciunului în era social media. Conectați-vă, împărtășiți bucuria și găsiți echilibrul!

24 Dec 2023 961

Compania Meta anunță că începe criptarea implicită a mesajelor pe Facebook şi Messenger

07 Dec 2023 915

DNSC Atenție la postări care promovează falsele oportunităţi de investiţii vizează utilizatori din România ai platformelor Meta!

04 Dec 2023 950

Insolvențe Constanța Grup Media Sud Construct SRL are un nou administrator judiciar!

20 Nov 2023 1208

Editorial Călătoria vieții. Descoperă bucuriile, provocările și învățămintele pe drumul tău

12 Nov 2023 1083

Caz şocant în SUA Un bătrân a ucis un băiețel și a încercat să-i omoare și mama. Motivul este uluitor

16 Oct 2023 1086

Cui aparține SRL-ul din Eforie Sud care primește de la Primăria Constanța contracte directe de promovare și publicitate a unor proiecte derulate de municipalitate (DOCUMENTE)

13 Oct 2023 3163

Atenție la știrile false despre Poșta Română! Coletele nerevendicate nu sunt vândute pe Facebook

11 Oct 2023 1128