Editorial Lungul drum al românului către înțelepciune

Se spune că am fi un popor născut bătrân, cu o înțelepciune ciudată, de tip fatalist, cu povești și legende în care eroul își acceptă destinul fără să crâcnească, pe fondul trist al buciumului și al doinei tânguitoare.
 
„Zicerile” românești, desprinse din bagajul popular milenar, îndeamnă la supunere și compromis: „Apa trece, pietrele rămân”, „Capul plecat sabia nu-l taie”, „Fă-te frate cu dracul până treci puntea” etc. De prea multe ori, în istoria lui zbuciumată, românul a întors și celălalt obraz, nu neapărat din rațiuni creștinești, cât din lașitate și frica de a-și asuma consecințele unor păreri „în răspăr”. Până la urmă, o fi și asta, printre atâtea altele, o formă de supraviețuire!
 
Cred că ne-a ajuns, totuși. E timpul să mai schimbăm nițel macazul! Nu mai avem nevoie de toate aceste dovezi de senectute păguboasă. Ne-ar prinde bine mai degrabă un pic de aer proaspăt, de dinamism, de „zvâc”, de tinerețe - în sensul pe care Eminescu îl atribuia termenului, într-unul dintre articolele sale . „Tinerețea unui neam nu atârnă de secolii pe care i-a trăit pe pământ. Bătrânețea și pieirea lui vin atunci când domnia viciului, a ușurătății îl face decadent. Orice popor care nu e măcinat de corupție și mizerie e un popor tânăr.”

Oare vom ajunge vreodată un astfel de popor întinerit? Vom ajunge să ne alegem conducători de bună credință, neanimați de interese obscure, care să se priceapă să scoată biata Românie din marasm și să le insufle românilor „cheful” de a face ceva pentru țara lor? Altceva decât a rămâne un popor vegetal, care se uită și doar critică de pe margine, rezistent la schimbare, suspicios, invidios, indisciplinat și care dă mereu vina pe alții, pe străini, pe „greaua moștenire”, pe vreme, pe vremuri…

Ne vom întoarce oare acasă, de prin toate colțurile lumii, să muncim și să trăim în țara unde ne-am născut, fără a fi nevoiți să facem față, zilnic, provocărilor absurde de tot felul, ale unui sistem care îți erodează răbdarea și energia?

De ce atâția români reușesc în afara ţării, unde mediul socio-cultural îi ajută să-şi exprime performant potenţialul? Să ne gândim că avem o diasporă ştiinţifică formidabilă, deşi – paradoxal - rezultatele noastre educaţionale la testele PISA ne plasează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană. Aşadar, sistemul educațional românesc nu este susţinut suficient pentru a valoriza în ţară potenţialul intelectual al tinerilor, care, culmea, „se trezește” imediat ce aceştia ajung într-un sistem educațional performant, bine organizat şi finanţat, din alte ţări. 

Minţile românilor rămân printre cele mai căutate, în special în medicină, inginerie sau IT. Asta şi pentru că, dincolo de inteligenţă, românii mai au un atu pe care străinii îl caută atunci când fac angajări: capacitatea mare, dezvoltată de-a lungul secolelor, de adaptare la mediu.

Iar în vremurile în care trăim, adaptabilitatea este calitatea de căpătâi a celor care vor să supraviețuiască. E adevărat că n-ar strica să ne dorim ceva mai mult decât doar să supraviețuim! Tinerețea și înțelepciunea nu sunt neapărat incompatibile!
 
Citește și:

Editorial Înapoi la echilibru! Calea de mijloc – calea de aur