Editorial

Editorial Protestele în România, la ordinea zilei! Sănătatea, din nou în stradă

Aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018, renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, dar şi eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice sunt doar câteva dintre nemulţumirile celor din Sindicatul Sanitas.
 
Aceştia anunţă că vor continua acţiunile de protest prin organizarea unui miting şi a unui marş, în data de 19 octombrie, urmând ca, ulterior, să se decidă, în cadrul Consiliului Naţional, data la care vor declanşa greva generală în sistemul sanitar.
 
Principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt: eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice, plafon care, dacă va fi aplicat, va duce la scăderea veniturilor actuale ale angajaţilor; acordarea sporurilor pentru condiţiile de muncă întregului personal din Sănătate şi Asistenţă socială, inclusiv personalului tehnic şi administrativ; aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi angajaţii din aceste domenii, începând cu 1 martie 2018; renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, câtă vreme aceasta se traduce, în sectorul public, prin anularea creşterii salariale de 25% prevăzute în lege; acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018.
 
Toate organizaţiile membre ale Federaţiei Sanitas au înaintat memorii instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale, dar şi instituţiilor internaţionale, în care au indicat gradul de nemulţumire din sistem. Pe 2, 4, şi 6 octombrie au fost pichetate Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, iar pe 19 octombrie vor fi organizate un miting şi un marş, urmând ca, ulterior, Consiliul Naţional să decidă asupra datei la care se va declanşa greva generală în sistemul sanitar.
 
De altfel, protestele în România sunt la ordinea zilei. Păcat că cei de la conducere se fac că nu văd problemele cu care se confruntă cei care ies şi vor ieşi în strada! An de an!

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grevă generală în sistemul sanitar. Angajații din sănătate amenință că vor întrerupe lucru

19 Apr 2018 1138

Miting al sindicatelor din Sănătate în Capitală. Participă câteva mii de oameni. Sunt prezenți și sindicaliști din Constanța. Lista revendicărilor

19 Oct 2017 752

SANITAS pichetează astăzi sediul Ministerului Sănătăţii

29 Nov 2016 817

Zi decisivă pentru sindicaliştii Sanitas Până când va continua greva generală în spitalele constănţene? (galerie foto)

01 Nov 2016 931

De luni, grevă generală în spitalele din țară. Peste 2.900 de sindicaliști protestează la Constanța

28 Oct 2016 862

Aproape 3.000 de sindicalişti SANITAS de la Constanţa au susţinut greva de avertisment! Se pregătesc de grevă generală? (galerie foto)

20 Oct 2016 1072

Peste 3.500 membri Sanitas din Constanţa continuă acțiunile de protest

12 Oct 2016 1281

Comunicat de presă - Sindicatul Sanitas Constanţa

12 Oct 2016 825

UPDATE 2. „Vrem să fim corect plătiţi, nu să ne umiliţi“ Sanitas pichetează Ministerul Sănătăţii

04 Oct 2016 1384

Federaţia Sanitas din România a pichetat astăzi Parlamentul României

20 Apr 2016 1102

Salariile din sănătate pot creşte cu 10 %

28 Jun 2014 1207

Litoral TV Sindicaliștii din Sănătate amenință cu noi proteste

16 Jun 2014 946

Litoral Tv Vor înceta sau nu mişcările sindicale din domeniul sanitar, aflaţi la ,,Radiografia Zilei”

06 Nov 2013 875

Grevă japoneză în sistemul sanitar timp de trei zile

14 Oct 2013 857

Grevă generală în sănătate Ce spune liderul Sanitas de la Constanţa

20 Jun 2013 1268

Sanitas renunta la proteste

15 Apr 2010 1187

Proteste in fata Prefecturii Iasi, unde se afla premierul Boc

17 Mar 2010 1354

Incep protestele in Sanatate?!

04 Nov 2009 883

Spitalele risca sa ramana fara bani de salarii si de medicamente din octombrie

26 Sep 2009 571

Sindicalistii Spitalului Judetean Tulcea se pregatesc de proteste

17 Dec 2008 768

Asistentii medicali vor salarii cu 80% mai mari

18 Sep 2004 957

Cel de-al 13-lea salariu va fi primit in vara

08 Apr 2004 467

Alte proteste in sanatate

23 Sep 2003 569

Proteste la nivel national

14 Mar 2003 583