Editorial Toamna aceasta, culegem roadele și ne culegem pe noi

  • Așa cum un copac își aruncă frunzele toamna, după ce a acumulat în ultimele luni un cumul de experiențe – raze de soare, furtuni, grindină, vânt –și se pregătește de odihnă, așa ar trebui să gestioneze lucrurile și omul.
 
Frunzele au început să cadă pe rând din copaci, elevii se pregătesc să revină în băncile școlilor începând de luni, oamenii încep să numere borcanele de bunătățuri din cămară, dar fac și inventarul lucrurilor realizate până acum.
 
Toamna are ca punct de referință reflexia, culesul roadelor și conștientizarea faptelor. Suntem pregătiți să ne privim și să ne analizăm realizările, eșecurile?
 
Deciziile luate în ultimul de timp de oameni, care ne influențează și ne schimbă viața apar de nicăieri uneori, ne zdruncină zdravăn și apoi ne trezește la noua realitate. Așa cum un copac își aruncă frunzele toamna, după ce a acumulat în ultimele luni un cumul de experiențe – raze de soare, furtuni, grindină, vânt –și se pregătește de odihnă, așa ar trebui să gestioneze lucrurile și omul. Pentru a avea forță să treacă din nou prin ceea ce îi pregătește acest ciclu al vieții.
 
Așa și oamenii trebuie să facă. Să arunce greutățile, să își ia o perioadă de pauză pentru introspecție și să revină mai puternici, mai pregătiți și plini de încredere că orice le pregătește viața în continuare, merită.

Citește și:

Editorial
Nu ne mai facem bine! A explodat „butoiul de pulbere” la Crevedia

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Notre ami. Anatole Magrin” Volum de peste 200 de pagini care prezintă viața și opera fotografului și diplomatului francez, ajuns o personalitate a Constanței

30 Nov 2023 455

Editorial În prim plan în European League, CSM Constanța a adus bucuria victoriei și victoria bucuriei!

29 Nov 2023 588

Mihaela Meravei lansează două volume de poezie la Biblioteca Județeană Constanța

28 Nov 2023 405

Editorial Un EURO sub semnul tricolorului

26 Nov 2023 504

Editorial Măsurând timpul Dobrogei. La mulți ani mereu tineri, ZIUA de Constanța!

20 Nov 2023 636

Editorial Pentru mine, ZIUA de Constanța a fost școala, a fost casa și a fost familie. La mulți ani, ZIUA de Constanța!

20 Nov 2023 713

La mulţi ani, ZIUA de Constanţa! 23 de ani de activitate jurnalistică de calitate

20 Nov 2023 1041

Editorial Călătoria vieții. Descoperă bucuriile, provocările și învățămintele pe drumul tău

12 Nov 2023 729

Editorial Cine seamănă vânt, culege furtună

10 Nov 2023 854

Editorial Să nu uităm niciodată să ne respectăm părinții!

08 Nov 2023 625

Editorial V-ați făcut lista pentru Black Friday?

05 Nov 2023 759

Editorial Start în cariera sportivă. Primul pas e de neuitat. Plin de emoții și de învățăminte

03 Nov 2023 839

Editorial Tragem linie și o luăm de la capăt, doar pentru a greși din nou

01 Nov 2023 704

„Numai proștii nu se răzgândesc” Mic îndreptar de aforisme pentru tratarea inconsecvenței!

29 Oct 2023 1239

Editorial! Viteza, alcoolul și drogurile, combinația fatală care distruge vieți pe șosea!

27 Oct 2023 741