Început de campanie electorală, sfârşit de Halloween. Daţi-le măştile jos!

lavinia_siclitaru.jpgCâteodată se-ntâmplă să cazi brusc fără ca nimeni să-ţi fi retezat scândura de sub picioare. Îi admir pe unii care au căzut demult, dar oricum în ei nu se declanşează niciodată conştientizarea căderii. Persoane multe merg pe stradă grăbite şi câteodată mai cântă un nene din saxofon având pe jos o cutie de carton cu o hârtie de 10 lei. Noi, oamenii oricum cântăm la corzile sufletului, cerşim atenţie şi un dram de respect, dar dacă toţi suntem muţi... Cât de dragi îmi sunt oamenii, câteodată am atâta nevoie de ei, iar câteodată când se vând atât de simplu, îmi vine să le sucesc gâturile rând pe rând..

Aerul mirific ce derivă din importanţa istorică şi religioasă a sărbătorilor şi-a pierdut de mult înţelesul adevărat. Am intrat în postul care deschide seria sărbătorilor religioase de iarnă, când în numele lui Dumnezeu, ar trebui să avem o sărbătoare căreia îi impregnăm câteva dintre esenţele proprii.
Bonus, anul acesta postul coincide cu marea pervertirea naţională, campania pentru parlamentare, aşadar de aici încolo, ne scuipăm în sân şi ne gândim că până la coadă, sărbătoarea ţi-o faci, nu ţi-o fac alţii. De aceea le aducem aminte preoţilor noştri că Sfântul Sinod le interzice clericilor să facă politică. Şi-acum de ce ar trebui să te intereseze alegerile parlamentare? De ce te-ai duce să votezi?

Doar nu îţi place nici una din variante şi nu consideri nici un candidat demn de funcţia scoasă pe tejghea. Nu îţi place cum merg lucrurile şi eşti destul de resemnat în ceea ce priveşte schimbarea. Stai probabil cu ochii în pământ şi nu te interesează ce se va întâmpla, cu siguranţă nu poate fi ceva bun. Aşa gândim mulţi, din păcate prea mulţi. Şi totuşi... Tu împreună cu noi restul, oamenii de rând, oamenii din autobuz, oamenii din fata televizorului, oamenii din cafenea, din piaţă, din birouri, din mall-uri, din şcoli, din universităţi, viitori deţinători de diplome de bac profesional, noi toţi, gândiţi-vă că de fapt noi scoatem la concurs o poziţie, o slujbă. În vară am scos la concurs slujba de primar, acum pe cele de senator şi deputat, iar în 2014, vom încheia un ciclu electoral, când vom pune pe tarabă slujba de preşedinte.
Noi suntem cei care hotărâm dacă candidatul e potrivit pentru slujba pentru care aplică. Noi trebuie să punem întrebările şi să simplificam ecuaţia, astfel încât ei să nu se culce pe urechea sondajelor care îi dau direct câştigători cu 50% plus 1.
Haideţi să intrăm în joc, să întrebăm, să ne informăm, să eliminăm, iar după ce am ajuns la o concluzie, mergem la secţia de votare şi punem o ştampilă în care credem.
Democraţie participativă, doar către aşa ceva aspirăm nu?
Ce trebuie să facă deputatul tău? ce ar trebui să se întâmple ca să nu mai umbli cu ochii în pământ? cum arată fişa de post a slujbei de senator în Colegiul tău? Dar în al tău? Vorbeşte despre candidaţii tăi, nu te lăsa manipulat de un afiş, de o promisiune, de o poveste cu final fericit. Evaluează-i, pune-i la colţ. Bifează-le calităţile şi defectele urmând fişa de post. Haideţi să îi puricăm. Haideţi să găsim motive pentru care să le acordam 20 de minute din viaţă şi o ştampilă şi să renunţăm să mai credem că există învingători cu anticipaţie.
Chiar dacă am obosit să acordăm şanse clasei politice, trebuie să vorbim despre aceste alegeri. Început de noiembrie, început de campanie electorală, sfârşit de Halloween. Daţi-le măştile jos!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 366

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 240

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 404

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 1332

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 337

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 619

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 287

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 485

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 770

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 484

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 434

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 603

Cum alegem corect produse proaspete de sărbători? Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști!

30 Apr 2024 287

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 577

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 450