Editorial Lui nu-i pasă de Constanţa

Constănţeanul are un talent aparte, inegalabil de a-şi bate joc de fiecare scrutin local. Nu fiindcă a ales, de patru ori, un primar care l-a amăgit cu o pungă de alimente plătite din bani publici, pentru care i s-au scos constant ochii, de parcă i s-ar fi reparat o stradă, un trotuar, de parcă ar fi achitat taxe locale decente şi facturi la întreţinere care nu sfidează bunul simţ. Îşi bate joc, da, dar nu fiindcă a asistat, sedus, de-a dreptul prostit, la o serie de exhibiţionisme estivale, de un prost gust desăvârşit, în care derizoriul şi kitsch-ul au fost regi. Mă refer, desigur, la aşa-numitul carnaval din staţiunea Mamaia, la defilările de care alegorice, evenimente jenante preluate, fără succes, de Corina Martin.

Nu spun că îşi bate joc de alegerile locale nici fiindcă a permis Opoziţiei din Constanţa să doarmă nestingherită în propria nesimţire. În indolenţă. Într-un tupeu fără margini. Constănţeanul nu a fost deranjat de faptul că, spre exemplu, PNL a folosit, în contextul alegerilor din 2008, un fals candidat pentru Primăria Constanţa. Cine e azi Victor Manea, fostul aspirant liberal la mandatul de primar? Cine a fost şi în urmă cu şapte ani. Un nume total irelevant la nivel local, care continuă să fie irelevant în plan politic, şi în calitate de deputat. Eşecul răsunător, dar absolut previzibil al PNL în alegerile locale din 2008 nu pare să fi fost însă o lecţie pentru liberali, fiindcă insistă în a face aceeaşi greşeală. Timpul o va demonstra.

Dar, ca să ajung, de fapt, unde vreau, acum, în contextul în care asistăm la o nepermisă inflaţie de posibili candidaţi pentru Primăria Constanţa. De ce îşi bate joc constănţeanul de alegeri? Pentru faptul că permite, înainte de toate, ca în spaţiul public să apară, precum ciupercile după ploaie, tot felul de pseudo-politicieni, tot soiul de reprezentanţi dubioşi ai societăţii civile care se bazează exclusiv pe discursuri obraznice, de băieţaşi de cartier, spălaţi peste noapte, beneficiari ai unui vocabular precar, dar care vor să fie, fiecare, primarul Constanţei. Constănţeanul îşi bate joc pentru că ezită să taxeze non-valorile, golănaşii de partid, parlamentarii cu aspiraţii de ales local. Pentru că nu e deranjat de proiectele fantasmagorice pe care aceştia, fără urmă de pudoare, le lansează în spaţiul public. Pentru că nu-şi pune întrebări, nu are dubii, nu e încercat de silă, de lehamite. Pentru că asistă fără să reacţioneze la negocierile subterane dintre PSD, PNL, UNPR şi toate găşculiţele astea locale cunoscute şi arhicunoscute.

Talentul inegalabil al constănţeanului în a-şi bate joc de alegerile locale demonstrează că, de fapt, nu-i pasă. De Constanţa, de parcuri, de spaţii verzi. De candidaţi care, într-un oraş decent, civilizat, n-ar trebui să se manifeste plenar în mediocritate şi ridicol. Nu în spaţiul public. Nu-i pasă de interese absconse care căpuşează administraţia locală. De politruci locali care ridică blocuri pe orice petic de spaţiu verde, care donează terenuri administraţiei Mazăre, şi care, în faţa presei, pozează în ecologişti desăvârşiţi.

Constănţeanul de rând nu are nicio scuză. N-am însă niciun dubiu că va plăti pentru nepăsare, pentru dezinteres. Pentru că se complace în faţa unei palete de candidaţi aranjaţi, mânuiţi de păpuşari cu tradiţie şi expuşi ca pe-o tarabă din piaţa din Tomis III. Nu mă mai întreb dacă nu cumva îi e ruşine.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Alina

30 Jul, 2015 15:46

Sunt plecata din Constanta de 2 ani si va spun cu mana pe inima ca nu imi pare rau. M-am mutat in celalalt colt al tarii, la Oradea. Aici primaria a facut si face exact invers decat a facut primaria din Constanta. A pastrat, construit locuri pentu petrecerea timpului liber in plina verdeata. Parcurile sunt la cate 5 minute departare de orice loc din oras. Acum s-a inceput un parc nou. Pomii se planteaza nu se taie. Locurile de verdeata se intind si se protejeaza, nu se distrug. Primaria nu da autorizatii pe banda rulanta pentru orice bloc, taverna, maghernita fara sa respecte legea. Numai spun de izolarea termica a blocurilor. Totul este clar, curat si se face in ajutorul cetateanului. Nu exista sfarsit de saptamana fara un targ de produse traditionale, sau alte evenimente culturale. Teatrul, opera sunt ridicate la rang inalt. Anul acesta s-a desfasurat TIF-ul la Oradea.

Articole asemanatoare

Constanța Incendiu la un apartament din Mangalia. Intervin pompierii

05 May 2024 99

Cine este noul asociat al firmei Magnum Games SRL Constanța

05 May 2024 456

Afaceri Constanța Schimbări în cadrul societății Eagle Bar SRL. Cine este noul asociat

05 May 2024 326

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazinoului, plină de oameni în prima zi de Paște (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2024 550

Muzeul de Artă Populară Constanța Învierea Domnului, pe care teologii o consideră „praznicul praznicelor”, este cea mai mare sărbătoare a creștinătății cu dată mobilă

05 May 2024 290

Spitalul Militar de Urgenţă ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa scoate la concurs două posturi vacante

05 May 2024 531

Primăria Comunei Bărăganu județul Constanța înființează un centru de colectare deșeuri prin aport voluntar (DOCUMENT)

05 May 2024 397

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 294

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 535

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Carolinei Georgeta Tocariuc, inspector la Comuna Grădina (DOCUMENT)

05 May 2024 306

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Cadrele medicale și polițiștii, chemați în ajutor(GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2024 1076

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 12 5 mai 2024 Hristos a înviat!

05 May 2024 278

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 1040

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 1622

Pregătiri la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța pentru noaptea de Înviere (Galerie FOTO)

04 May 2024 725