Privatizarea Oltchim loveşte la temelia USL!

lavinia_siclitaru.jpgScandalul Oltchim devine extrem de violent în cifre, imagini şi declaraţii, acreditându-se ideea că Oltchimul ar fi fost pus pe butuci de incompetenţa Guvernului Boc, după ce a prosperat ani buni de zile în vremea guvernărilor PSD şi PNL. Evidenţele demonstrează contrariul, paguba Oltchim în guvernările PSD şi PNL fiind de peste 200 de milioane de euro. Cifrele vorbesc singure şi sunt publice, fix pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Despre aceste cifre evident că nu se vorbeşte însă ele sapă adânc din interior direct la temelia USL, acolo unde se ştie cu exactitate că prăduirea in integrum a României a fost făcută de către profesorul Năstase şi fostul premier, Tăriceanu, a cărui economie duduia la maxim. Povestea politică a Oltchimului ni-l înfăţişează pe Dan Diaconescu care punctează în faţa lui Ponta şi bagă zâzanie în USL. Se observă de altfel cu ochiul liber că au fost prinşi pe picior greşit iar atacurile liberalilor la PSD pe tema Oltchim au fost publice, în timp ce de partea cealaltă, premierul Ponta a arătat iniţial cu degetul către PDL care ar sta în spatele lui Diaconescu, ameninţându-l apoi pe Chiţoiu cu demiterea în cazul eşecului privatizării. De observat este că în ultima săptămână Antena 3 l-a atacat constat pe premierul Victor Ponta pe diverse teme de la „coabitarea cu Traian Băsescu", glumele au mers destul de departe.. „the good guy"... până la cine râde de Dan Diaconescu are probleme cu orientarea...

In timp ce copreşedinţii USL neagă bădărăniile reciproce pe tema privatizării Oltchim, bâlbâielile astea, costă USL cam 0,5% /zi. Aruncarea vinei, pe terţe persoane, arată, nepriceperea, negândirea, neştiinţa, într-un cuvânt incompetenţa guvernului Ponta în a soluţiona problemele! Pentru că în permanenţă alţii sunt de vină. Ruşanu că Georgescu e de vină! Chiţoiu că e răspunzător de licitaţii, dar nu e răspunzător de restul!!!


Suntem din nou ca-n filmele cu proşti în care răspunzătorul nu e răspunzător de ...răspundere! Avem o ţară condusă de teleportaţi, care caută ..căutarea....căutărilor printre căutători.. Iar în final ca să le fac pe plac şi USL-aşilor, de vină şi pentru fiasco Oltchim sunt logic Tutankhamon, Ay şi apoi Horeb, că erau rude cu Băsescu şi PDL!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Explozie la o societate comercială din județul Vâlcea. Flăcări uriașe și fum dens. Populația a fost avertizată prin RO-Alert (galerie foto)

31 Aug 2019 1862

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea unor active ale Oltchim SA de către Chimcomplex SA

19 Nov 2018 1372

Consiliul Concurenţei analizează preluarea unor active ale Oltchim SA de către Chimcomplex SA

29 Aug 2018 1520

Tragedie în sportul românesc A murit, la numai 32 de ani, o cunoscută jucătoare, mamă a doi copii!

13 Mar 2018 3228

Râmnicu Vâlcea. Accident de muncă la combinatului chimic Oltchim. Un bărbat a murit şi altul a fost grav rănit

12 Dec 2017 3773

Incendiu pe Platforma Oltchim. Au intervenit peste o sută de pompieri. S-au auzit explozii

10 Aug 2016 2136

Investigație aprofundată privind ștergerea datoriilor Oltchim

08 Apr 2016 1530

Elena Udrea le-a promis muncitorilor disponibilizați de la Oltchim că va rezolva problema salariilor compensatorii pe care nu le-au încasatde doi ani

18 Oct 2014 1360

Miliardarul Ştefan Vuza nu mai este administrator la grupul Servicii Comerciale Române

21 Aug 2014 3787

Pierderi de sute de milioane de euro în 2013 Vezi ce companie din Constanţa este în top

30 Jun 2014 2043

Statul român nu mai este acţionar majoritar la Electrica

26 Jun 2014 2130

Vezi ce investitori sunt interesați de calea ferată București-Constanța, dar și de unitățile 3 și 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă

08 Jun 2014 3161