Stanca, Dutu, Comanici unde-i onoarea noastra?

1209066846.jpg

In copilarie, aparuse un grup muzical, cunoscut sub numele de Trio Do-Re-Mi. Cu timpul, expresia a devenit valabila, ca si in cazul fratilor Petreus, pentru ironizarea unor persoane care se aflau intr-o ipostaza ridicola.

Cam aceasta este situatia celor trei din titlul editorialului meu de azi. Anul acesta, politica locala a fost zguduita de trei scandaluri. Toate finalizate, intr-un fel sau altul, cu excluderea protagonistilor. Primul a fost cel al lui Petre Stanca. Pe care PSD-ul l-a dat afara din randurile sale. Nu are importanta nici cum, nici pentru ce. A urmat un sir de scandaluri, de declaratii, de o parte si de cealalta a taberelor. Stanca a ramas pe dinafara. A urmat episodul Stelian Dutu. Scenariul, acelasi: pentru tot felul de neplaceri pe care le-ar fi adus partidului, organizatiei judetene, si el a fost exclus. Dutu a tot sperat ca va fi reabilitat de un sondaj. Care a mai fost facut sau nu. Dar n-a fost sa fie. Si, si-a dat demisia. Dar, cand? Si cu ce pret? Printre altele, cu cel al bulversarii activitatii partidului. Acum, in prag de alegeri. Cand toata lumea este chitita pe castigarea de primarii si de locuri in consiliul local sau judetean. Spuneam ca si-a dat demisia. Altii spun ca ar fi fost un fel de dare-afara, in caz ca nu si-ar fi dat demisia. Asa, sa dea mai frumos la imagine. Ei, bine, a urmat cazul, ultimul deocamdata, al lui Radu Comanici. Pe care Partidul Romania Mare l-a dat afara. Pe motiv ca a schimbat listele de candidati si nu ar fi dus-o la biroul electoral pe cea aprobata de centru. A fost dat afara din partid. Dar nu s-a lasat. El nu cedeaza postul de vicepresedinte la Consiliul Judetean. A iesit imediat, a doua zi, si a facut declaratii de presa. A facut spume la gura impotriva celor pe care i-a servit pana acum. Si crede ca, daca musca mana care l-a hranit, va ajunge sa fie primit in ograda altui partid. Desigur, pe functie. O chestie au demonstrat toti: ca nu stim sa pierdem. In cazul nostru, nici Stanca, nici Comanici. Poate Dutu, dar nu sunt prea sigur. Pentru toti este valabil un numitor comun: fiecare, la partidul pe care l-a condus, s-a crezut buricul pamantului. Si ca, fara el, nu se mai poate in partid. Niciunul dintre ei nu a priceput ca de-aici, asa cum mai spuneam si cu alta ocazie, au fost trasi pe linie moarta. Si ca trebuie sa lase locul altora. Dar nu. Mai bine circ. In defavoarea onoarei.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024. Iulia Iurea, de 16 ani viceprimar al comunei Valu lui Traian „Candidatura mea vine în întâmpinarea nevoilor localității și este însoțită de o strategie de dezvoltare"!

24 May 2024 586

ZIUA Electorală Mihai Lupu, candidat la CJ Constanța - „Poți să fii cel mai bun președinte de CJ, fără cooperare nu vei putea reuși să faci nimic” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 May 2024 580

Alegeri electorale 2024 Mihai Lupu își dorește încă un mandat în fruntea Consiliului Județean Constanța. Ce proiecte dorește să implementeze?

23 May 2024 596

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidatul PSD la președinția CJC - „Nu sunt de acord că cel mai bun medic din Constanța e trenul de București!"

22 May 2024 604

Dosar al DNA Constanța Tribunalul București anunță ziua pronunțării în dosarul lui Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidenţiale!

19 May 2024 460

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 436

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 650

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1666

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 787

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 553

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1911

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 995

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 682

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 864

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1118