UPDATE 23 de apartamente afectate de o explozie violentă ce a avut loc într-un bloc din Bacău (GALERIE FOTO)

Foto: ISU BacăuO explozie violentă a avut loc în această dimineață în municipiul Bacău, pe strada Stadionului. Potrivit ISU Bacău, la ora 10:22, prin apel pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, dispeceratul ISUJ Bacău este anunțat despre faptul că, pe casa scării se simte miros de gaz.

„De urgență, operatorul din dispeceratul ISU-SAJ a luat legătura cu furnizorul de gaz și energie electrică, pentru a se deplasa în teren, în vederea constatării veridicității informațiilor.

Ulterior, în dispeceratul ISU-SAJ, au fost primite trei apeluri, în intervalul 10:57-11:00, care anunțau producerea unei explozii la adresa indicată în apelul inițial. 

În cel mai scurt timp, respectiv ora 11:04, la locul evenimentului au ajuns echipajele operative din cadrul ISUJ Bacău“ - au precizat reprezentanții ISU Bacău.


Ajunse în teren, forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea locatarilor imobilului, acordarea primului ajutor calificat  și pentru înlăturarea efectelor negative. 

„De menționat este faptul că, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău s-au luat toate măsurile necesare pentru gestionarea operativă a situației de urgență, astfel încât pagubele și pierderile de vieți omenești să fie minime.

Pe această cale, solicităm responsabilitate din partea cetățenilor, să manifeste un comportament preventiv, să respecte recomandările autorităților și ale furnizorului de gaz și energie electrică, pentru a evita pe viitor producerea unor evenimente similare“ - au mai precizta reprezentanții ISU Bacău.

La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că, în urma exploziei produse la nivelul apartamentului, au rezultat trei victime. Doua dintre acestea prezentau arsuri, iar cea de-a treia victima atac de panică.

Acestea au fost preluate de ambulanțele SMURD  și SAJ, in vederea transportului către unitatea spitalicească. 

Forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea a doua persoane, în timp ce alte 30 s-au autoevacuat.

În urma exploziei, au fost afectate 23 de locuințe.

S-a efectuat o expertiză a imbobilului, pentru a se vedea în ce măsură a fost afectată structura de rezistență a clădirii.


De asemenea, pentru siguranța locatarilor, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale și energie electrică, acestea urmând a fi reluate după efectuarea reviziei.

UPDATE: 

În ceea ce privește asigurarea spațiilor de cazare pentru proprietarii ale căror locuințe au fost afectate, Direcția Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Bacău a luat legătura cu proprietarii celor 14 apartamente locuite, în vederea stabilirii nevoilor de cazare.

Până în acest moment, niciunul dintre aceștia nu a solicitat spațiu de cazare.

Trei dintre proprietari și-au manifestat intenția de a se întoarce în bloc.

În prezent echipajele furnizorului de gaz și energie electrică sunt în teren, efectuând lucrări pentru reluarea alimentării cu energie.

În continuare, la fața locului sunt echipaje din cadrul IJJ Bacău, echipaje ale Poliției Locale Bacău și reprezentanți ai autorității publice locale, pentru gestionarea eventualelor solicitări privind asigurarea spațiului de cazare.

Citește și: 

Explozii în poligonul Murfatlar, județul Constanța! Ce s-a întâmplat. Oficial de la Forțele Navale Române

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pericol de explozie în județul Bacău! Mai multe elemente de muniție rămasă neexplodată, descoperite pe un teren arabil extravilan (GALERIE FOTO)

08 Jan 2024 674

Explozie în Bacău! Două victime cu arsuri și una cu atac de panică

23 Nov 2021 1413

Avea un an şi a murit într-o explozie în această seară! Alţi doi copii, la spital

18 Mar 2017 2393