A fost cel mai tânăr ofiţer avansat la grad de colonel în ISU Dumitru Abagiu, condus pe ultimul drum

Sâmbătă, 31 ianuarie, a încetat din viaţă, cu puţin timp înainte de a împlini vârsta de 62 de ani, colonelul (r) Dumitru Abagiu.
 
Dumitru Abagiu s-a născut la data de 14 februarie 1953 în localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa, într-o familie de oameni gospodari, în mijlocul căreia a fost înconjurat de multă dragoste şi de la care a primit o bună educaţie, moştenind nu numai cinstea şi omenia, ci şi respectul pentru muncă, subliniază, într-un comunicat remis redacţiei cotidianului ZIUA de Constanţa, Biroul de presă al ISU „Dobrogea“.
 
După absolvirea şcolii elementare şi a liceului, se înscrie, în anul 1971, la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu“ Sibiu, Arma Pompieri, iar în anul 1974, după absolvire, este numit în funcţia de locţiitor comandant de companie şi inspector II la Grupul de Pompieri al judeţului Argeş.
 
În calitate de ofiţer activ s-a remarcat prin pregătire, seriozitate şi simţ de răspundere, fiind permanent la înălţimea încrederii ce i s-a acordat în funcţiile pe care le-a ocupat. Ca urmare, a fost numit comandant pluton II şi locţiitor comandant de companie la Grupul de Pompieri al municipiului Bucureşti (1976-1978), apoi locţiitor comandant companie şi comandant companie la Grupul de Pompieri al judeţului Constanţa (1978-1983).
 
Ulterior, în perioada 1983-1985, a studiat la Academia de Înalte Studii Militare, iar în urma rezultatelor foarte bune obţinute, este promovat, în anul 1985, ca ofiţer principal I şi inspector II la Grupul de Pompieri al judeţului Constanţa şi, în anul 1987, şef de stat major, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2001.
 
Timp de trei ani, acesta a fost comandant al Brigăzii de Pompieri „Dobrogea“ al judeţului Constanţa, iar din 2004, a ocupat funcția de adjunct al inspectorului-şef, în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al judeţului Constanţa, până în februarie 2008, când s-a pensionat.
 
Din funcţia de comandant, și-a făcut cu cinste, pricepere şi devotament datoria şi a manifestat grijă faţă de subordonaţi. Nu se pot uita calităţile sale de militar şi nici calităţile umane, apropierea de oameni, calmul cu care rezolva problemele apărute şi spiritul de solidaritate faţă de cei cu care a lucrat.
 
Puterea de muncă, pregătirea profesională şi nu în ultimul rând diplomaţia sa au contribuit la mersul spre mai bine al instituţiei.
Dumitru Abagiu a fost cel mai tânăr ofițer din cadrul ISU avansat la gradul de colonel, la doar 40 ani, şi primul ofițer care a ocupat funcția de adjunct al inspectorului-şef, imediat după formarea ISU Constanţa.

 
Înmormântarea va avea loc azi, ora 11.00, la Cimitirul Municipal Constanţa.
 
„Cu profund respect, comanda inspectoratului şi cadrele ISU Constanţa îi aduc un omagiu celui care a fost col.(r) Abagiu Dumitru şi îi adresează familiei îndurerate sincere condoleanţe. Să-i fie ţărâna uşoară şi amintirea veşnică! Dumnezeu să-l ierte!“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.