A încercat să-şi redecoreze casa dând o ţeapă în numele MAI

Doi bărbaţi au ajuns în atenţia poliţiştilor constănţeni, după ce au încercat să achiziţioneze mai multe bunuri în baza unor documente, aparent false, din care reieşea că unul dintre cetăţeni este un fost angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, cu sprijinul ofiţerilor DGIPI, l-au depistat în flagrant, marţi, pe Constantin Mironescu, de 53 de ani, din municipiul Constanţa, în timp ce încerca să achiziţioneze mai multe uşi de interior, cabine de duş şi o centrală termică, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, din Bricostore. Documentele folosite pentru obţinerea liniei de credit: cartea de identitate, decizie de pensionare şi talon de pensie, erau falsificate, iar din conţinutul deciziei de pensionare, reieşea în mod nereal, faptul că bărbatul este un fost angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au mai descoperit că suspectul a beneficiat de complicitatea lui Paul Dobrin, de 40 de ani, tot din municipiul Constanţa. Acesta din urmă i-a furnizat lui Mironescu documentele suspectate a fi falsificate, precum şi o autoutilitară, pentru transportul mărfurilor, urmând ca acesta să se ocupe şi de comercializarea ulterioară a bunurilor. „În momentul realizării flagrantului, asupra lui Constantin Mironescu au fost identificate mai multe înscrisuri suspectate a fi falsificate, precum cupoane de pensie emise de casa de pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor precum şi o ştampilă cu amprenta MAI - Casa de pensii", au mai arătat oficialii IPJ Constanţa. Constantin Mironescu şi Paul Dobrin sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, uz de fals, fals privind identitatea şi folosirea instrumentelor oficiale false. Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi ulterior instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer de poliție în cadrul IPJ Constanța - Serviciul de Investigare a Fraudelor (DOCUMENT)

07 May 2024 460

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer din IPJ Constanța!

30 Jan 2024 1070

Omul de afaceri Virgil Dulea (de la casa de amanet Garant) a dat în judecată IPJ Constanța, M.A.I. și Statul Român (DOCUMENT)

29 Jun 2023 3132

Fost ofițer din IPJ Constanța, trimis în judecată de DNA! Dosarul, restituit la procuror

24 Nov 2022 2181

Fost ofițer din IPJ Constanța, trimis în judecată de DNA! Cercetarea judecătorească, finalizată în cameră preliminară (DOCUMENT)

29 Jul 2022 3986

Ofițer de poliție, pus sub control judiciar de procurorii DNA

05 Oct 2016 2166

Contestaţia DNA Constanţa, respinsă Stelică Tănase, fost ofiţer în cadrul IPJ, eliberat condiţionat

26 Aug 2016 2606

Un comisar cere judecătorilor să fie eliberat condiţionat Stelică Tănase, fost ofiţer în cadrul IPJ, deferit Justiţiei de DNA

24 Aug 2016 2465

După o carieră de 20 de ani în Poliţie Un comisar cere să fie… eliberat condiţionat

08 Aug 2016 2497

Bogdan Despescu, inspectorul general al Poliţiei Române, se află la ceas aniversar

08 Jun 2016 5347

Amenajarea peisagistică dedicată victimelor de la Colectiv, reclamată la organele de anchetă!

04 Apr 2016 1091

Ion Ivănuş, de la Investigarea Fraudelor Bucureşti, şef definitiv al Poliţiei Port Constanţa

17 Dec 2015 3103

Percheziţii la Primăria Timișoara, în dosarul caselor vândute ilegal pe Legea 112 fostului șef de DNA, unui prim-procuror și altora

24 Jul 2015 2502

Procurorii DNA Constanţa, nemulţumiţi de achitarea poliţistului Marius Laurenţiu Iordache (rechizitoriu)

22 Jul 2015 1709

Sărbătoare mare la IPJ Constanța Este ziua chestorului Bogdan Despescu

08 Jun 2015 2457