A murit cu zile Tânăra accidentată grav de o maşină nu a supravieţuit

Duminică dimineaţa, Elisabeta Toacă, tânăra de 27 de ani care fusese lovită joia trecută de un automobil în timp ce aştepta să traverseze, a decedat.
 
Informaţia a fost confirmată de doctorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa, Cătălin Grasa. De altfel, cadrele medicale au fost rezervate în privinţa supravieţuirii pacientei, care era ventilat mecanică, ea fiind în comă profundă. Reamintim că, potrivit lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa, pe 17 octombrie, la ora 11.20, Marian Ciurea, de 43 de ani, din Năvodari, se afla staţionat cu o autoutilitară pe strada Mircea cel Bătrân pe sensul de mers dinspre bulevardul Mamaia către strada Nicolae Iorga.

Din cauza neasigurării la punerea în mişcare de pe loc pentru a se încadra prin viraj stânga pe strada Nicolae Iorga, spun oamenii legii, l-a obligat pe Marius Andrei Gombar, de 23 ani, din Constanţa, care conducea un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân, să vireze dreapta pentru a evita impactul, moment în care a pierdut controlul asupra direcţiei şi a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă. Aici, maşina condusă de Marius Andrei Gombar a accidentat-o grav pe Elisabeta Toacă, de 27 de ani, care se deplasa regulamentar. Victima a fost proiectată într-un stâlp de iluminat public. După lovirea pietonului, autoturismul a lovit semaforul intersecţiei, pe care l-a rupt. Între cele două autovehicule nu a existat impact. Conducătorii auto nu au consumat băuturi alcoolice.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dragos

22 Jan, 2014 17:35

este fratle meu il iubesc!!!

George

21 Oct, 2013 03:36

Dumnezeu s-o odihneasca in pace ! :( cutremurator

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 1119

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul de pe DN 22A. Coliziunea s-a produs la depășire

17 May 2024 900

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 779

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 679

Știri Constanța Șofer băut, prins la volan de polițiști după ce a cauzat un accident rutier

17 May 2024 386

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 848

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6492

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67

16 May 2024 226

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 7296

IGPR InfotraficTrafic blocat pe E 70

16 May 2024 233

Accident rutier în apropiere de localitatea Greci, județul Tulcea! (FOTO)

15 May 2024 680

IPJ Constanța Accident rutier pe Bulevardul Tomis, Constanța

15 May 2024 704

UPDATE Accident rutier între Comana și Amzacea, județul Constanța

15 May 2024 741

Știri Constanța Accident rutier cu o mașină de poliție în intersecția Dacia (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 May 2024 1025

Accident rutier pe strada Dreptății din municipiul Constanța. Două autoturisme, implicate

14 May 2024 812