Accident rutier grav, pe A2, către litoral. Un autoturism s-a urcat pe parapet în zona Cernavodă (VIDEO)



Un accident de circulație a fost anunțat în urmă cu puțin timp la Dispeceratul Integrat ISU Ambulanță al județului Constanța.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea-Constanța un autoturism s-a urcat pe parapet în zona orașului Cernavodă.

Sunt scurgeri de combustibil pe carosabil.

De asemenea Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 158, pe Podul Cernavodă, județul Constanța,  pe sensul către litoral, conducătorul unui autoturism a intrat în coliziune cu parapetul median, rămânând suspendat cu partea din față a autovehicului.


Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite, însă traficul este restricționat pe a doua bandă, formându-se coloană de autoturisme pe o porțiune de 400 de metri.

Totodată, Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea Constanța spune că la accidentul rutier petrecut pe autostrada A2 au acționat pompierii Detașamentului Cernavodă cu o autospeciala de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD B.

La fata locului au găsit un bărbat, neincarcerat, conștient, colaborant, care, după evaluarea medicala la fata locului, a refuzat transportul la spital.


Sursa foto: ISU Dobrogea-Constanta


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident, cu două victime, la ieșirea de pe A 4 spre Portul Agigea

01 May 2021 1915

Accident rutier pe DN 39. Un autoturism a intrat în parapet

25 Apr 2021 865

VIDEO Convoi militar american, implicat într-un accident rutier pe Autostrada Soarelui!

21 Apr 2021 4287

Atenție șoferi! Circulație îngreunată pe A2 din cauza unui accident

20 Apr 2021 1051

Accident rutier cu victimă, pe A2. Un șofer a intrat cu mașina în parapet

29 Mar 2021 1150

Accident pe Autostrada Soarelui, sensul Constanța - București. Șoferul unui tir ar fi adormit la volan

29 Mar 2021 2315

Accident rutier pe A2. Un șofer începător a intrat în parapet

22 Mar 2021 839

Accident rutier cu victimă pe Autostrada A2. Implicate două autoturisme

15 Mar 2021 896

Accident pe autostrada A2 București- Constanța. Sunt implicate patru autoturisme

28 Feb 2021 1629

Accident mortal pe autostrada A1 Deva-Nădlac. Două persoane au decedat și alte cinci sunt rănite

25 Feb 2021 457

Accident rutier pe Autostrada A4. O mașină a intrat în parapet

22 Feb 2021 809

Accident pe Autostrada A 4. Este implicat un tir. Circulația blocată pe două benzi (galerie foto)

06 Feb 2021 1746

Accident rutier pe Autostrada A1. Două tiruri cu marfă s-au făcut praf (galerie foto)

05 Feb 2021 1313

Accident rutier pe autostrada A4! O victimă, transportată la spital

01 Feb 2021 3215

Accident pe A2. O victimă. Pe A2 ninge viscolit

27 Jan 2021 1872