Accident rutier în județul Ialomița. O mașină a luat foc! Intervine elicopterul Smurd (FOTO)

Accident rutier în localitatea Balaciu, județul Ialomița, azi , 05 august!

Trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD,  au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Balaciu, în care au fost implicate două autoturisme.

În sprijin au intervenit și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița  și elicopterul SMURD. Unul dintre autoturisme a luat foc, însă incendiul a fost lichidat înainte de sosirea forțelor de intervenție., a transmis ISU Ialomița. 

În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, conștiente și cooperante și o victimă încarcerată. După acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului, două victime au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni, iar cea de-a treia victimă a fost transportată cu elicopterul SMURD la o unitate spitalicească din capitală.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

foto: ISU Ialomița 



Citește și:

 Accident rutier Constanța. Un tractor s-a răsturnat în localitatea Zorile. Intervine elicopterul SMURD!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Cine este tânărul decedat în cumplitul accident de pe bulevardul Aurel Vlaicu! Avea doar 23 de ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 21236

UPDATE Accident rutier cu șase victime pe DN 2A!

27 Jan 2024 1013

Tragedie în județul Ialomița! Trei persoane au murit într-un cumplit accident rutier (GALERIE FOTO)

29 Dec 2023 5116

UPDATE. Accident rutier pe DN 2A. Un biciclist a murit

16 Dec 2023 1508

​Accident de muncă, la o fabrică de uleiuri din Slobozia. Iată ce s-a întâmplat

07 Dec 2023 1240

UPDATE Accident rutier pe DN 2 în zona localității Sinești, județul Ialomița. Un microbuz de călători, implicat

04 Dec 2023 2076

Accident rutier pe DN 2 București – Urziceni! Trei persoane, rănite

03 Dec 2023 1105

Un autocar s-a răsturnat în județul Ialomița. A fost activat Planul Roșu de intervenție (FOTO)

26 Nov 2023 1104

Impact violent între două TIR-uri și un autoturism în localitatea Țăndărei! Unul dintre șoferi, transportat la spital (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1356

ISU Ialomița Accident rutier pe E85. Un autocar și alte două autoturisme implicate (FOTO)

04 Nov 2023 2769

Centrul Infotrafic Trafic blocat din cauza unui accident rutier, pe DN 2A. Nisipul transportat de un autocamion, împrăștiat pe stradă

24 Oct 2023 1358

Accident în județul Ialomița. Un autoturism și un autotren, implicate. O victimă încarcerată

23 Sep 2023 1195

UPDATE Accident rutier în județul Ialomița. Sunt mai multe victime. Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

08 Sep 2023 1211

UPDATE. Județul Ialomița Accident grav pe DN2, în zona Movilița. Două persoane, decedate în urma impactului (GALERIE FOTO)

08 Aug 2023 3010

Cinci persoane rănite într-un accident rutier în județul Ialomița. Printre victime, un copil de 6 ani

04 Aug 2023 1257