Accident rutier la ieșirea dintr-o parcare, în Olt! Două șoferițe implicate

foto cu rol ilustrativ
Accident rutier în județul Olt, azi, 12 septembrie! 

La data de 12 septembrie 2023, în jurul orei 11:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Slatina, informează IPJ Olt. 

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că o femeie de 43 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea dintr-o parcare, ar fi pătruns pe Drumul Județean 546, fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de către o femeie de 42 de ani, din comuna Curtișoara, județul Olt, intrând în coliziune cu acesta.

După producerea evenimentului, femeia de 43 de ani ar fi mutat autoturismul în parcare.

În urma evenimentului rutier, femeia de 42 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, a mai punctat sursa citată. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.


Citește și:

Amendă în trafic. Șoferiță depistată cu folii neomologate pe geamurile mașinii

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment rutier cu victime DN 23! Circulația oprită în zonă

06 Dec 2023 46

UPDATE. Pieton grav rănit într-un accident rutier în localitatea Corbu, județul Constanța

06 Dec 2023 366

Atenție șoferi! Circulația rutieră este oprită pe autostrada A2 București-Constanța. Ce s-a întâmplat

06 Dec 2023 528

IGPR InfotraficTrafic oprit pe A2 București-Constanța

06 Dec 2023 157

IPJ GalațiPe strada Gheorghe Petrașcu din municipiul Tecuci, a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite

06 Dec 2023 168

Șofer la un pas de comă alcoolică și fără permis de conducere implicat într-un accident pe DN 22 C, în apropiere de Cernavodă

06 Dec 2023 358

Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai rămâne după gratii. Ce a decis instanța

06 Dec 2023 673

Filipine 17 morți după ce un autocar a căzut de pe munte

06 Dec 2023 394

UPDATE! Accident rutier pe autostrada A2 București-Constanța! Un ansamblu auto s-a răsturnat

06 Dec 2023 632

Autotren încărcat cu uree, răsturnat pe un drum din județul Giurgiu. Traficul, oprit în zonă

05 Dec 2023 634

Bărbat grav rănit într-un accident rutier în județul Prahova (GALERIE FOTO)

05 Dec 2023 526

Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier în județul Tulcea! Ce au constatat polițiștii

05 Dec 2023 492

Trei autoturisme și o autoutilitară implicate într-un accident rutier în județul Galați

05 Dec 2023 492

Accident rutier pe DJ 228 A în județul Constanța! Implicată o mașină neînmatriculată! Șoferul, reținut

05 Dec 2023 639

Oficial de la IPJ Ilfov despre accidentul feroviar în care a fost implicat trenul IR 582 Constanța-București

05 Dec 2023 670