Accident rutier urmat de incendiu în județul Giurgiu! Un șofer de TIR a ars de viu (GALERIE FOTO)

Sursa galeriei foto: ISU GiurgiuUn bărbat, în vârstă de 59 de ani, și-a pierdut viața, azi-noapte, în urma unui accident rutier urmat de incendiu, pe DN5. Tragedia s-a produs pe sensul de mers către Giurgiu, în zona localității Daia, în eveniment fiind implicate două autotrenuri.

Potrivit ISU Giurgiu, un tir era încărcat cu peleți, iar celălalt transporta cafea.

„În urma evenimentului, a izbucnit un incendiu violent la capul tractor al unuia dintre acestea, iar șoferul a rămas încarcerat.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o cisternă, o descarcerare, o ambulanță SMURD și două SAJ.
Când au ajuns echipajele, tirul era răsturnat pe o parte, capul tractor ardea generalizat, iar conducătorul auto surprins în interior nu a mai putut fi salvat. Celălalt șofer implicat, în vârstă de 47 de ani, a fost monitorizat la fața locului și a refuzat transportul la spital“ - au mai precizta reprezentanții ISU Giurgiu.

Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, descarcerarea șoferului, deconectarea acumulatorilor auto și sablarea părții carosabile. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

„Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro“ - au mai precizta reprezentanții ISU Giurgiu
 

Citește și: 

Incredibil cum arată mașina implicată în accidentul feroviar din județul Constanța! Victima, cadru militar, transportată la spital (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

25 Mar 2024 300

Un bătrân și două femei, răniți într-un accident rutier! (FOTO)

28 Jan 2024 1160

Trei persoane rănite într-un accident rutier pe autostrada A1 București-Pitești (GALERIE FOTO)

23 Jan 2024 865

Trei persoane rănite într-un accident rutier în județul Giurgiu (GALERIE FOTO)

20 Jan 2024 834

Accident rutier cu victime pe DJ 601! Implicați șase adulți și trei copii

16 Jan 2024 763

O persoană a fost transportată la spital în urma unui accident rutier în județul Giurgiu

11 Jan 2024 796

Eveniment rutier pe DN5 Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat! (FOTO+VIDEO)

09 Jan 2024 966

O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier în județul Giurgiu

04 Jan 2024 783

Oficial de la ISU Giurgiu despre accidentul de pe Autostrada A1. Trei persoane au fost rănite (GALERIE FOTO

03 Jan 2024 1152

Accident în lanț pe autostrada A1 București-Pitești! Trei autovehicule, implicate

03 Jan 2024 1168

Adolescent de 16 ani decedat într-un cumplit accident rutier! Alți trei tineri, răniți (GALERIE FOTO

29 Dec 2023 1365

Centrul Infotrafic Circulație rutieră pe un singur fir, pe DN 6 București-Alexandria, din cauza unui accident rutier

26 Dec 2023 1230

Accident rutier în județul Giurgiu. Iată ce spun pompierii

17 Dec 2023 1030

Oficial de la ISU Giurgiu despre accidentul de pe A1 București-Pitești. Doi copii au fost răniți (GALERIE FOTO)

16 Dec 2023 801

Patru persoane implicate într-un accident rutier pe autostrada A1 București-Pitești. Traficul, restricționat în zonă

16 Dec 2023 1063