Accident urmat de incendiu în Stupina. O victimă

  • Accident rutier în localitatea Stupina, județul Constanța.
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în localitatea Stupina, județul Constanța.

Din primele informații, este vorba despre un accident rutier, urmat de un incendiu.

În urma impactului, a rezultat o victima conștientă și cooperantă, neîncarcerată.

La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale Poliției Rutiere  pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul.

Misiunea se află în desfășurare.

Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, spune că la Stupina, la accidentul rutier au acționat 9 pompieri din cadrul Stației Hârșova cu o autospeciala de stingere și o ambulanță SMURD B. La fața locului a fost găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile răsturnat. În urma impactului acesta a luat foc. În interior se afla o singura persoană, femeie, conștienta, cooperantă. S-a autoevacuat, a fost evaluată medical la fața locului, refuză transportul la spital.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 409

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 613

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 227

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 645

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 650

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 803

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 294

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 558

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 944

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 864

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 250

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 841

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 954