Agent de politie de la Medgidia, arestat pentru furt si luare de mita

Lovitura de teatru in dosarul furturilor din containere. Unul din membrii retelei era agent in cadrul Politiei Rutiere Medgidia. Pe langa complicitate la furt, acesta este acuzat si de luare de mita, pentru ca a primit 1.500 de euro pentru a obtine, la medicina legala, modificarea alcoolemiei.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au solicitat arestarea preventiva a agentului Laurentiu Delicoti, care este acum cercetat pentru luare de mita si complicitate la furt calificat. Anchetatorii au stabilit ca politistul facea parte din reteaua hotilor din containere, care au reusit sa fure bunuri in valoare de 3 miliarde de lei vechi. Membrii retelei in frunte cu Nicu Cercel, un individ din Medgidia, aveau un mod de operare inedit. Cu complicitatea soferilor trageau tirurile pe dreapta, deschideau usile astfel incat sigiliile sa ramana intacte si furau bunuri, de la electrocasnice pana la combustibil. Acestea erau apoi vandute prin firmele ai caror patroni erau membrii retelei. Agentul Delicoti era cel care statea de sase, avand grija ca nicio patrula de politie sa nu treaca prin zona in timp ce amicii sai operau. In schimb, politistul primea drept rasplata o serie de bunuri provenite din furt, de la fiare de calcat si motorina pana la farfurii si saci de ciment. Ofiterii DGA si procurorii au descoperit de asemenea ca, in aceeasi perioada in care daduse o mana de ajutor hotilor din containere, politistul a luat mita, prin intermediul lui aceluiasi Nicu Cercel. Suma a fost de 1.500 de euro, in schimbul careia Laurentiu Delicoti urma sa obtina, de la Serviciul de Medicina Legala, falsificarea rezultatelor alcoolemiei intr-un dosar privind un accident rutier pe care, in calitate de ofiter de politie judiciara, il instrumenta. Autorul accidentului era Mihai Ababei, un individ din Pestera care in data de 15 martie 2008 urcase baut la volan si, in apropiere de Satu Nou, intrase intr-un tractor. Prin Nicu Cercel, Ababei ii daduse politistului cei 1.500 de euro, pentru ca acesta sa faca demersuri la Medicina Legala in vederea eliberarii unui buletin de analiza toxicologica avand o valoare a alcoolemiei sub limita legala, pentru ca fata sa constituie contraventie si nu infractiune.

Agentul Delicoti a fugit de la Parchet

Dupa ce probele privind vinovatia sa au fost suficiente, subofiterul a fost citat pentru data de 28 mai 2008, ora 12.00, data la care urma sa se prezinte la Parchet pentru a fi audiat. Odata ajuns in biroul procurorului, politistului i s-a comunicat ca impotriva sa a fost inceputa urmarirea penala. In acel moment, agentul Delicoti a solicitat sa i se permita un ragaz pentru a-si angaja un avocat. A iesit in hol, pretextand ca vrea sa dea un telefon avocatului, si dus a fost. Abia in ziua urmatoare s-a intors si a fost audiat. Dupa ce au petrecut o noapte in arestul politiei, fata de Mihai Ababei, acuzat de dare de mita, si agentul Laurentiu Delicoti s-a solicitat arestare preventiva pentru 29 de zile. Procurorii si-au motivat cererea prin aceea ca modul in care au comis fapta constituie un pericol pentru ordinea publica, unul dintre autori are calitatea de subofiter de politie si avea datoria de a asigura respectarea legii. Mai mult, agentul de politie a incercat sa se sustraga urmaririi penale.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Săcele în care o victimă a decedat

08 May 2024 358

Județul Constanța Accident între un autoturism și un biciclist la ieșire din localitatea Săcele. O victimă a decedat

08 May 2024 456

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

07 May 2024 544

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul în care au fost implicate două persoane din județul Constanța

07 May 2024 649

Două persoane din județul Constanța, rănite într-un accident în județul Tulcea! Mașina victimelor, în flăcări după impactul cu un copac (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 1098

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Constanța și Valu lui Traian

06 May 2024 549

Constanța Pericol de explozie în stațiunea Mamaia. Intervin salvatorii

06 May 2024 634

Accident la intersecția străzilor Mangaliei cu Caraiman, în municipiul Constanța. Două autoturisme implicate (FOTO)

06 May 2024 1172

O mașină a intrat în peretele unei case, în municipiul Constanța

06 May 2024 478

Accident rutier grav în municipiul Galați! O victimă a decedat (FOTO)

05 May 2024 619

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

05 May 2024 456

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 823

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 2997

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 704

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 768