Alertă maximă. Oameni la apă lângă Dana Militară a Portului Constanţa (galerie foto+video)

Doi oameni au căzut în apele reci ale Mării Negre, în urmă cu puţin timp, lângă Dana Zero a Portului Constanţa, cunoscută şi sub numele de Dana Militară.

Potrivit ISU Dobrogea Constanţa cei doi au căzut între remorchere.

La locul intervenţiei se află 19 pompieri cu două autospeciale de stins incendiu cu apă şi spumă, trei ambulanţe SMURD, precum şi echipaje de ofiţeri şi agenţi de la Poliţia Port Constanţa.

Cei doi, în vârstă de 50, respectiv 60 de ani, au cazut, nu se ştie din ce cauză, între remorcherele Galaţi 6 şi Alexandria 5, ambele sub pavilion România, Port de destinaţie Constanţa.

Aceştia au fost scoşi, în urma unei ample operaţiuni de salvare, şi transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa pentru investigaţii medicale de specialitate.

Unul dintre ei este în stare foarte gravă si a fost resuscitat în Ambulanţa SMURD după care transportat la UPU Constanta.

În imaginea şi videoclipul de mai jos este pompierul care a intrat după ei în apă şi i-a scos dintre cele două remorchere. 

UPDATE, ora 08.00:


IPJ Constanţa transmite că "la data de 14 februarie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime au fost sesizați de producerea unui accident de muncă în Portul Constanța. Astfel, doi marinari români, cu vârste de 51, respectiv 64 de ani, au cazut în apă, de la bordul unui remorcher sub pavilion românesc, acostat în dana zero a portului. Cele două persoane au fost transportate la spital, unde, în jurul orei 04.00, a fost declarat decesul bărbatului de 64 de ani, domiciliat în localitatea Tuzla, județul Constanța. Polițiștii constănțeni au demarat cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelelor care au condus la producerea accidentului de muncă."

Facm precizarea că marinarul decedat, cu domiciliul în localitatea Tuzla, este de religie musulmană.


Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Alt marinar

14 Feb, 2019 23:08

Daca nu va convin conditiile, demisionati! Se gasesc alti oameni sa va ia locul!

Marinar

14 Feb, 2019 09:29

Poate se sesizeaza cineva si cu programul de munca in port am ajuns sa stam 15 zile la munca lucru complet ilegal si care cu concursul Itm nu se face nimic,nu se respecta nimic in Portul Constanta oamenii mor doar profitul e regele se aduc nave vechi depasite si noi trebuie sa ne rupem gatul cu ele remorchere din 1969,1970 toate gunoaiele Europei nimeni nu face nimic spaga merge peste tot nimanui nu ii pasa de oameni.

Articole asemanatoare

ITM Constanța, despre accidentul de muncă din Dana Zero. Un om a decedat, altul este la spital

20 Feb 2019 2631

I se spunea „Jair“ Marinarul român care a murit lângă Dana Militară a Portului Constanţa a jucat fotbal la Farul Tuzla

19 Feb 2019 8016

Măsuri luate de autorităţi după ce o lebădă a fost răpusă de gripa aviară în Portul Constanţa

28 Nov 2016 1786

O lebădă suspectă de gripă aviară, găsită moartă în Portul Constanţa

24 Nov 2016 2346

FOTOREPORTAJ. Fascinaţie de Ziua Porţilor deschise în dana militară a Portului Constanţa (galerie foto+video)

08 Aug 2015 3780

UPDATE.O alertă mai puțin întâlnită la pompieri Incendiu, în Portul Constanța, chiar lângă Portul Militar

07 Dec 2014 2945

Au fost doar patru în toată ţara SC Rompetrol Petrochemicals SRL a început demolarea Instalaţiei Dimetiltereftalat

04 Jul 2013 3359