UPDATE. Anunțul CFR Vagonul unui tren privat de marfă, răsturnat la manevră. Ce trenuri vor avea întârziere

Tren răsturnat
  • Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că un vagon din compunerea unui tren privat de marfă s-a răsturnat în timpul manevrei garniturii de la linia 4 la linia 2, în halta Diosig, iar alte două au deraiat.
 
Trenul privat de marfă, care aparține operatorului privat Cargo Trans Vagon, are în compunere 12 vagoane goale, iar în timpul manevrei trenului, de la linia 4 la linia 2, din halta Diosig, s-a produs răsturnarea unui vagon și deraierea altor două vagoane din compunerea garniturii, informează CFR SA.
 
Pentru menținerea continuității transportului feroviar de călători, SRCF Cluj asigură transbordarea pasagerilor din trenurile 10604, tren privat, și R 6812 CFR Călători, care tranzitau halta Diosig, cu mijloace auto, între stațiile Săcuieni Bihor - Oradea.
 
Precizăm faptul că, transbordarea cu mijloace auto, între stațiile Săcuieni Bihor – Oradea, va fi menținută până la finalizarea tuturor intervențiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe șina, retragerea lor în stație, inclusiv verificarea liniei și, în funcție de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparații la linie și la componentele infrastructurii feroviare, dacă situația o impune.
 
Informăm totodată, faptul că, personalul de specialitate al SRCF Cluj, prezent la fața locului, va lua toate măsurile care se impun în astfel de situații, pentru intervenția cu utilaje necesare repunerii pe șină a vagonului răsturnat, a celor două vagoane deraiate și eliberarea gabaritului, în vederea reluării traficului feroviar pe raza haltei Diosig.
 
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în circulația trenurilor pe raza Regionalei CF Cluj, urmare producerii acestui eveniment, cu precizarea că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanții operatorului de marfă și va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe șină a vagoanelor și restabilirea circulației în condiții normale.
 
UPDATE

R6812 circulă în relația Valea lui Mihai - Oradea
Tren privat 10 604 circulă în relația Satu Mare - Oradea

In trenul R 6812, CFR CĂLĂTORI  sunt 6 călători .

Operatorul privat nu a transmis numărul calatorilor din trenul lor.


UPDATE : ora 16.00

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că circulația feroviară pe raza Hm Diosig a fost reluată, la ora 15.46
 
Echipele de intervenție ale SRCF Cluj au acționat în hm. Diosig cu o macara de mare tonaj pentru ridicarea vagonului răsturnat, iar la ora 15.46 a fost redeschisă circulația trenurilor de călători, pe linia 2.
 

„Menționăm faptul că, personalul de intervenție va acționa în continuare în hm Diosig, pentru repunerea pe șină a celor 2 vagoane deraiate, retragerea lor în stație și asigurarea gabaritului și pe linia 4.
 
Vă reamintim faptul că, traficul feroviar a fost oprit în cursul acestei zile pe raza haltei Diosig până la ora 15.46, urmare răsturnării unui vagon și a deraierii a altor două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă, în timpul manevrei garniturii de la linia 4 la linia 2.
 
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest eveniment feroviar şi îi asigură că intervenţiile desfăşurate la faţa locului au avut drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă“ - au precizat reprezentanții CFR.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imagini de la fața locului UPDATE. Accident feroviar în zona Gării Agigea Nord! O mașină a fost acroșată de tren. Depășire periculoasă (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Jan 2023 4429

Atac cu armă albă la Gara de Nord din Paris. Mai mulţi răniţi

11 Jan 2023 763

Un polițist din Constanța, mușcat de un bucureștean infectat cu HIV! Libertatea inculpatului va fi decisă zilele acestea

03 Jan 2023 934

Paris Un fost mecanic de tren este acuzat că a ucis trei kurzi

26 Dec 2022 992

Accident grav! Un tren a lovit o mașină. Printre victime, un copil rănit grav

14 Dec 2022 845

Peste 150 de persoane rănite într-un accident feroviar în apropiere de Barcelona

07 Dec 2022 835

Trafic feroviar întrerupt după deraierea unui tren de marfă. Anunțul CFR Călători

01 Nov 2022 691

Prețul biletelor CFR ar urma să fie majorate! Iată tabelul cu noile tarife

29 Oct 2022 1302

Editorial Portul Constanța trebuie resuscitat cum trebuie!

27 Oct 2022 1254

UPDATE Intervenție de urgență între localitățile Murfatlar și Valu lui Traian. O persoană, accidentată de tren. Victima, decapitată (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Oct 2022 4583

UPDATE Județul Constanța. Mașină lovită de tren! Unde s-a produs evenimentul

08 Oct 2022 2373

Trenuri insalubre oprite de la funcționare de Protecția Consumatorilor, la București

30 Sep 2022 768

Peste 130 de vagoane de tren vor fi modernizate. Ministerul Transporturilor a publicat proiectul HG pentru aprobarea notei de fundamentare

29 Sep 2022 595

Accident pe calea ferată! Două vagoane din compunerea unui tren de marfă care se îndrepta spre Portul Constanța au deraiat și s-au răsturnat

13 Sep 2022 1104

Alertă în localitatea Valu lui Traian, județul Constanța. Bărbat decedat după ce a fost lovit de un tren

09 Sep 2022 2056