Aproape 170 de firme constănțene, controlate de polițiști și alte autorități. S-au dat amenzi de peste 92.000 de lei


•    Aproximativ 300 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au participat la controalele de ieri

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.

Aproximativ 300 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat ieri, 24 iulie a.c., pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța.

Cu ocazia controalelor au fost verificate 169 de societăți comerciale și au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 92.000 de lei, dintre care 26 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 27 pentru nerespectarea măsurilor sanitare în mijloacele de transport în comun, 8 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 27 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul I.P.J. Constanța, împreună cu reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, au efectuat un control la o societate comercială cu punctul de lucru în staţiunea Mamaia, privitor la desfăşurarea unor practici comerciale înşelătoare, prin prestarea de servicii pe bază de tarif fix (200 lei/persoană) constând în efectuarea de fotografii persoanelor interesate, cu promisiunea promovării imaginii acestora în media şi lumea show-bussines-ului.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune și evaziune fiscală, în modalitatea normativă a omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, conform Legii 241/2005. Polițiștii au indisponibilizat 9.300 de lei şi au ridicat înscrisuri cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
       
Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 9 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci).
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 43 de deficienţe. De asemenea, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenționale prevăzute cu amendă, în valoare totală de 27.000 de lei, și 36 de avertismente.

Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.


Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 259

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 506

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 547

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 587

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 395

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 573

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 452

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 484

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 595

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 504

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 629

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 957

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 409

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 426

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 592