Aproape 2000 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța în perioada minivacanţei de Sf. Maria

Spitalul Județean Constanța1928 persoane (dintre care 589 copii) au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU-SMURD Constanța începând de vineri și până astăzi de dimineață. Dintre acestea, 352 au rămas internate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța pentru investigații suplimentare, îngrijiri și tratament de specialitate.  

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Constnața, Pediatria, Cardiologia, Ginecologia şi Neurologia  se numără printre secțiile cu cele mai multe internări. 352 de persoane au avut nevoie de spitalizare în ultimele 4 zile, dintre care 93, copii.

„Din totalul de 1928 de pacienţi înregistraţi în baza de date, pe cod roşu au fost direcţionaţi 36, alţi 190 au fost încadraţi pe codul galben, aproape 1650 pe codul verde şi 55, pe codurile alb şi albastru. In acelaşi interval, s-au efectuat aproape 300 de examinări CT pentru pacienţii din Urgenţă.
Cele mai multe prezentări la UPU au fost sâmbătă. In intervalul 13 august ora 08.00-14 august, ora 08.00, au apelat la serviciile UPU-SMURD din cadrul SCJU Constanţa, 527 persoane (170 copii, 357 adulţi). In urma investigaţiilor de specialitate, în cele 24 de ore,  au fost internaţi 25 de copii şi 42 de adulţi.
Totodată dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că, deşi întreg personalul depune eforturi astfel încât toţi pacienţii să fie preluaţi, investigaţi şi trataţi cât mai repede cu putinţă, din păcate, numărul tot mai mare de prezentări, duce implicit la creşterea timpilor de aşteptare“ - au precizat reprezentanții SCJU Constanța.


Rezolvarea unui caz medical din UPU presupune investigaţii de urgenţă (analize de laborator, radiologie, imagistică) şi consultaţii din partea mai multor specialişti (medici de gardă care au în grijă şi pacienţii din secţiile spitalului). Efectuarea investigaţiilor, interpretarea acestora, consulturile, toate acestea duc la creşterea timpilor de aşteptare. Totodată, dorim să precizăm faptul că, în toate cazurile se aplică Protocolul Naţional de Triaj al Pacienţilor. Astfel, pacienţii sunt preluaţi în funcţie de gravitatea afecţiunii şi nu de ordinea sosirii, fapt ce duce la creşterea timpilor de aşteptare pentru cei ale căror afecţiuni sunt mai puţin grave.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 290

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 748

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 492

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța caută servicii de pază!

30 Apr 2024 330

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 216

Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Victima a fost transportată la spital

29 Apr 2024 669

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 800

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 2158

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 265

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

24 Apr 2024 945

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 523

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 841

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 354

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 3079

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 756