Arest la domiciliu prelungit Şase tineri judecaţi pentru viol

Judecătoria Constanţa a menţinut, ieri, măsura arestului la domiciliu faţă de cei şase tineri judecaţi în dosarul minorei care ar fi fost violată.
 
Judecătoria a respins şi cererile privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Constanţa. Amintim că, potrivit procurorilor, „în noaptea de 14/15 decembrie 2013, profitând de starea părţii vătămate B.R.I. (n.r. fiica unui avocat), minoră, şi de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima consimţământul, cinci dintre minori au condus-o pe partea vătămată la locuinţa unuia dintre ei, lipsind-o de libertate, unde doi dintre ei au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, contrar voinţei acesteia, fiind încurajaţi şi susţinuţi fizic de către un alt tânăr prezent”. „Ulterior, în aceeaşi noapte, inculpaţii au condus-o pe partea vătămată la locuinţa sa, unde au intrat fără acord, context în care inculpatul G.C.F. (n.r. susţinătorul celor doi) a întreţinut raporturi sexuale cu minora, fiind susţinut moral şi fizic de ceilalţi patru inculpaţi. După comiterea faptelor, în perioada 15 - 22.12.2013, inculpatul Răzvan S. (recomandându-se ca fiind văr al unui tânăr arestat în cauză), prin intermediul unor postări pe o reţea de socializare, i-a ameninţat pe inculpaţii I.D.C. şi G.C.F. cu acte de violenţă fizică şi psihică în cazul în care aceştia nu-şi vor asuma exclusiv vinovăţia faptelor, cu scopul de a-l exonera de răspundere pe inculpatul V.S.A”, au conchis procurorii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

EXCLUSIVITATE Copiii judecaţi pentru că ar fi violat fiica unui avocat, condamnaţi

06 Feb 2015 1520

Sex anal în podul casei Începe judecata copiilor acuzaţi de violarea unui amic

04 Aug 2014 2437

Judecaţi pentru viol, puşi în libertate

14 Jul 2014 1896