Arestaţi preventiv pentru lipsire de libertate

Revenim asupra cazului de lipsire de libertate din data de 16 aprilie, faptă înregistrată pe raza Secţiei 3 Poliţie, informându-vă că M. Kirez a fost prezentată instanţei de judecată, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Totodată au fost făcute propuneri de arestare preventivă şi faţă de ceilalţi doi suspecţi, care se sustrag urmăririi penale, instanţa însuşindu-şi solicitarea unităţii de parchetului şi emiţând şi pe numele acestora mandate de arestare preventivă în lipsă.
Reamintim că, la data de 16 aprilie, ora 01.30, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de către o tânără în vârstă de 27 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că, în seara zilei de 15 aprilie, ora 22.30, în timp ce se afla într-un taxi, în faţa imobilului său, împreună cu soţul şi fiul lor, au fost blocaţi de un autoturism de culoare negră, din care au coborât mai multe persoane, printre ele fiind recunoscuţi de către victimă fraţii Kirez M., de 27 de ani şi Regep M., de 25 de ani, cât şi Kezban M., de 52 de ani, mama acestora.
Împotriva voinţei sale, prin folosirea forţei, au urcat-o în autoturismul lor, ameninţând-o şi solicitându-i să le precizeze unde se află tânăra M.R., sora, respectiv fiica agresorilor. După aproximativ 30 de minute, au eliberat-o pe o stradă necunoscută din cartierul Coiciu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța Bărbat suspectat de fabricarea și livrarea substanțelor dopante, arestat preventiv. Complicii, sub control judiciar

07 May 2024 267

Droguri la un festival din Mamaia Arest preventiv pentru trei persoane. Oficial de la Tribunalul Constanța

07 May 2024 375

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

06 May 2024 405

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 691

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 453

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 452

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 811

UPDATE În județul Constanța Patru bărbați au plecat cu căruțele din Cobadin la Mereni să încingă o bătaie. Au fost arestați pentru 24 de ore

20 Apr 2024 3647

Percheziții Baia Mare Tânăr, reținut după ce a constrâns o minoră de 12 ani să-i trimită imagini pornografice

19 Apr 2024 473

București Un tânăr a vrut să-și bată părinții, pentru că nu-l primeau în locuință - a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

19 Apr 2024 449

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 518

„Regret tragedia provocată!“ Vlad Matei Pascu rămâne în stare de arest preventiv! (MINUTĂ)

16 Apr 2024 796

Fostul lider PSD Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu. Ce interdicții au fost instituite (DOCUMENT)

15 Apr 2024 567

Constanța. Arest prelungit pentru femeia care și-ar fi incendiat concubinul

15 Apr 2024 372

Vlad Matei Pascu cere Tribunalului Constanța să fie pus în libertate!

10 Apr 2024 643