Arestul nu se deschide pentru Alin Mureşeanu Mama presupusului agresor, la masa discuţiilor cu preşedintele Academiei „Gheorghe Hagi"

peniu_peniu_1.jpgAlin Mureşeanu, de 20 de ani, din Constanţa, bănuit că ar fi agresorul lui Paul Mihai Peniu, fiul preşedintelui Academiei „Gheorghe Hagi", rămâne în arest. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Constanţa şi este definitivă.

Oficialii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa spun că în cauză mai sunt cercetaţi, în stare de libertate, alţi trei tineri suspectaţi de comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Amintim că la data de 13 octombrie, la ora 04.29, poliţiştii Secţiei 3 au fost anunţaţi că, pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa, în dreptul unei unităţi de alimentaţie publică, are loc un scandal între mai multe persoane. Patrula de siguranţă publică deplasată la faţa locului a identificat două grupuri de tineri, formate din Alin Mureşeanu (20 ani), Alexandru M. (24 ani) şi Advin A. (24 ani) pe de o parte, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, şi Claudiu E. I. (26 ani), Coralia P. I. (24 ani) şi Mihai Paul Peniu (25 ani), pe de altă parte, toţi din municipiul Constanţa. Pe parcursul verificărilor, poliţiştii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, unul dintre tinerii din primul grup l-a lovit cu o sticlă în zona capului pe Mihai Paul Peniu.

peniu_peniu_2.jpgAcesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a rămas internat la Secţia Neurochirurgie. Medicii au stabilit diagnosticul de ,,fractură cu înfundare parietală stânga". Preşedintele Academiei „Gheorghe Hagi" spune că, recent, a primit vizita mamei lui Alin Mureşeanu. „Nu ştiu de unde a aflat adresa mea. Mi-a spus varianta lor, că el nu a lovit cu sticla, ci doar i-a dat două picioare lui Mihăiţă, când era căzut, iar ceilalţi din grup încearcă să-l scoată pe el vinovat. Spun că era prea beat şi că nu-şi aminteşte cine a dat cu sticla. Mama băiatului, care e student, mi-a spus că lucrează în străinătate, în Italia, şi că a venit de acolo ca să vorbească cu noi, fiind înştiinţată destul de târziu de cele petrecute. Însă mai departe nu depinde de mine. Până acum, Mihăiţă nici nu a depus plângere, Poliţia s-a autosesizat. Oricum, nu-i doresc niciunei mame să păţească aşa ceva, să muncească în străinătate ca să-şi ţină băiatul la facultate, iar acasă să se întâmple ce s-a întâmplat", a mai spus Peniu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 282

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 864

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1461

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 382

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 429

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1861

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 672

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1046

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 977

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 658

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 819

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 691

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 952

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1575

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 843