Autoturism oprit în trafic pe strada Spiru Haret din Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra unui pasager

Foto: IPJ ConstanțaLa data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 03.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Spiru Haret.

Potrivit IPJ Constanța, la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 25 de ani, iar pe locul din dreapta al autoturismului un bărbat, de 22 de ani.

„Conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul din dotare în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice.
În urma efectuării controlului corporal, asupra bărbatului de 22 de ani au fost descoperite un ambalaj din plastic ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive și o rolă pentru confecționarea țigaretelor“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Citește și: 

Acțiunea Blocada la Constanța! Ce nereguli au constatat polițiștii și jandarmii! Mai multe amenzi, aplicate (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.