Bani în tranşe Averea fostului şef al Poliţiei Mereni, Albu Laurenţiu, prins cu mita (document)

mita_bani_01.jpgFostul şef al Poliţiei din Mereni, Florin Laurenţiu Albu, actual lucrător al Secţiei 9 de Poliţie Rurală Chirnogeni, a fost prins, în flagrant, de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa, în timp ce primea bani cu titlul de mită. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa pentru audieri suplimentare. Foarte interesant, procurorii spun că, imediat după depistarea sa, poliţistul ar fi fugit cu autoturismul de serviciu şi ar fi aruncat banii însemnaţi pe geamul maşinii. Din nefericire pentru el, au mai arătat anchetatorii, una dintre cele 20 de bancnote din flagrant „a fost prinsă de curentul de aer şi a rămas pe bancheta autoturismului său". „În final", se mai arată în comunicatul Parchetului, „inculpatul a fost blocat în apropierea Primăriei comunei Bărăganu şi condus la parchet, pentru cercetări". În cursul zilei de ieri, reprezentanţii IPJ Constanţa au precizat că poliţistul şi-a dat demisia din instituţie.

Potrivit ultimei declaraţi de avere, document completat pe data de 29.05.2009, Florin Laurenţiu Albu a menţionat, în calitatea de şef Post Poliţie Mereni, că nu deţine terenuri şi nici clădiri, însă are în parcare un autoturism marca Opel, model Astra, auto fabricat în anul 1997, modul de dobândire fiind „împrumut bancar". Fără bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, ori obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau alte asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte suma de 5.000 de euro, poliţistul prins pe picior greşit a declarat că nu deţine nici active financiare, ori plasamente. În ceea ce priveşte datoriile, fostul şef al Poliţiei Mereni a declarat că, în anul 2008, a contractat un credit bancar de la BCR în valoare de 60.000 de lei, scadenţa fiind stabilită în 2018. În 2009, poliţistul luat în colimator de ofiţerii de la Anticorupţie a precizat că din salariu a câştigat 30.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, Florin Laurenţiu Albu ar fi solicitat suma de 2.700 de lei unor persoane surprinse de poliţist în afara legii. În urmă ceva timp, Albu a depistat un tânăr conducând o maşină, deşi nu avea permis de conducere. În respectivul automobil se afla şi proprietarul maşinii. Cei doi s-au dus glonţ la Anticorupţie, unde au reclamat faptul că urmează să-i dea şi restul de bani poliţistului pentru ca acesta să uite de dosarele penale. Poliţistului i s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, urmând ca instanţa să se pronunţe în cauză.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 596

UPDATE În județul Constanța Patru bărbați au plecat cu căruțele din Cobadin la Mereni să încingă o bătaie. Au fost arestați pentru 24 de ore

20 Apr 2024 2519

Justiție Constanța Comuna Mereni la judecată cu un fost primar pentru răspundere patrimonială. Stadiul dosarului

16 Apr 2024 1106

Cumpărări directe Primăria Comunei Mereni, județul Constanța a atribuit un contract de servicii de curățenie (DOCUMENT)

12 Apr 2024 1116

Județul Constanța Ce societate se ocupă de serviciile de curățenie din comuna Mereni. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

08 Apr 2024 1023

Cumpărări directe Constanța După Fânânele și Ion Corvin, Primăria Mereni primește și ea consultanță pe achiziții de la Leader’s Jus SRL (DOCUMENT)

03 Apr 2024 524

Șofer beat și drogat depistat în trafic în satul Ciobănița, județul Constanța

29 Mar 2024 464

Mai multe persoane trimise în judecată pentru presupusa delapidare a Primăriei Mereni, din județul Constanța

21 Mar 2024 694

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Mereni și Constanța, marți? Lista completă

12 Mar 2024 1276

Conducător auto beat, depistat pe DN38 în satul Movilița, județul Constanța

09 Mar 2024 713

Achiziții Constanța Primăria Mereni organizează licitație pentru consolidarea și reabilitarea termică a „Casei Agronomului“ (DOCUMENT)

05 Mar 2024 685

Justiție Constanța Primarul comunei Mereni, obligat de magistrați să anuleze o dispoziție emisă anul trecut, care prevede acordarea unui spor de dificultate

26 Feb 2024 818

Cumpărări directe Constanța Primăria Mereni, contract cu avocatul Marius Adrian Răducan. Ce litigii sunt vizate (DOCUMENT)

20 Feb 2024 1067

Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” Mereni, județul Constanța, angajează administrator financiar. Detalii

06 Feb 2024 817

DNA Constanța, sesizată de Curtea de Conturi, pentru un posibil abuz în serviciu, la Primăria Mereni! Primarul Dumitru Guriță – „Eu am chemat controlul“

30 Jan 2024 1183