Eveniment

„Blind Heat", „Knock Out" şi „Diesel Power" Ce ierburi vindeau patronii magazinelor de vise drept etnobotanice

etnobotanice_-_magazin_de_vise.jpg„Aşadar, între produsele ridicate la fiecare control, respectiv în pliculeţele ale căror ambalaje au fost inscripţionate «Blind Heat» (...), «Diesel Power», «CM21» şi «Knock` Out» s-a regăsit substanţa psihoactivă denumită AM - 2201"

Instanţa Curţii de Apel Constanţa, în completul prezidat de magistratul Marius Cristian Epure şi format din judecătorii Eleni Cristina Marcu şi Viorica Lungu, au analizat ieri recursurile pentru libertate formulate de Mircea Chirvăsuţă, Dorin Raicu, Iancu Fudulia, Sorin Marian Sofrone, Alexandru Ştefan Mazîlu şi Aurelian Crudu.

Cei şase au fost ridicaţi la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei operaţiuni de amploare a DIICOT Constanţa vizând combaterea traficului cu substanţe psihotrope. Conform anchetatorilor, indivizii, fie patroni ai aşa-ziselor magazine de vise, fie vânzători în astfel de locuri, ar fi comercializat etnobotanice drept „jucării erotico-sexuale şi produse de igienizare a acestora". Interesant este faptul că, în urma analizelor de laborator, s-a stabilit că presupusele ierburi şi droguri legale erau în fapt substanţe foarte periculoase. „Din cuprinsul rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică şi a adreselor întocmite de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor rezultă că în unele probe, substanţa identificată nu corespunde cu substanţele indicate pe etichetele corespunzătoare probelor în cauză, în cazul altor probe nu s-a stabilit dacă substanţele corespund cu indicaţiile de pe etichetă", au arătat anchetatorii.

AM - 2201

Mai mult, aceştia au spus că „referitor la produsul descoperit cu ocazia analizelor de laborator şi pe care raportul l-a denumit AM - 2201, specialiştii au precizat că acest compus face parte din clasa cannabinoizilor sintetici, că este o substanţă psihoactivă nouă şi conform anexei III din raportul anual 2011 al EMCDDA/EUROPOL, cannabinoizii sintetici denumiţi şi designeri cannabinoizi reprezintă un grup de substanţe care au asupra organismului efecte halucinogene, sedative şi depresive, asemănătoare tetrahidrocannabinolului (TCH), adică substanţa conţinută în planta cannabis". În continuare, s-a arătat că respectivul compus a fost descoperit şi apare menţionat în fiecare raport de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la dosar. „Aşadar, între produsele ridicate la fiecare control, respectiv în pliculeţele ale căror ambalaje au fost inscripţionate «Blind Heat» (...), «Diesel Power», «CM21» şi «Knock` Out» s-a regăsit substanţa psihoactivă denumită AM - 2201". În urma dezbaterilor, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis să respingă ca nefondate recursurile celor şase indivizi, aceştia rămânând închişi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnaţi pentru etnobotanice

26 Jun 2013 1960

Afacerişti puşi în libertate de Curtea de Apel

10 Sep 2012 1620

Presupuşii „stăpâni“ ai viselor Judecaţi pentru etnobotanice, eliberaţi de instanţă

08 Sep 2012 1389

Judecaţi pentru etnobotanice, dezamăgiţi la Curte

14 Jul 2012 1974

8 persoane trimise în judecată la Constanţa

07 Jul 2012 1704

Cercetaţi de DIICOT, la un pas de judecată pentru etnobotanice

04 Jul 2012 1477

Afaceri cu etnobotanice S-a interesat la DIICOT de drogurile legale

20 Jun 2012 5366