Cătălin Velea, condamnat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului

Cătălin Velea, cel despre care s-a spus că l-ar fi denunţat pe Iuzeir Raim, din Mangalia, a fost condamnat.
 
Ieri, Tribunalul Constanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei stabilit între Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi Cătălin Velea, cercetat în stare de libertate, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Drept urmare, instanţa i-a aplicat lui Velea pedeapsa de un an de închisoare pentru favorizarea infractorului şi nouă luni de închisoare pentru mărturie mincinoasă. În final, după contopire, Cătălin Velea a fost condamnat la un an şi trei luni ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru o durată de doi ani. Pe durata termenului, Velea trebuie să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală a Primăriei Constanţa sau în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Constanţa. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.