Caz șocant în București! Un instructor de înot, suspectat că ar fi violat o fetiță de 7 ani

La data de 13 februarie, în jurul orei 20,30, Secţia 6 Poliţie a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de şapte ani, ar fi fost victima unei infracţiuni de viol, bănuit de comiterea faptei fiind instructorul de înot. Evenimentul ar fi avut loc în incinta unui bazin de înot din cadrul unui club situat în Sectorul 2, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. 

Potrivit unui comunicat al DGPMB, poliţia a identificat şi depistat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, angajat ca instructor în baza unui contract de activitate sportivă în cadrul clubului respectiv.

Din cercetări, s-a stabilit că la momentul comiterii faptei acesta se afla în timpul programului de lucru.

"Cel în cauză a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de Secţia 6 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, în formă agravată. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.“ - au mai precizat reprezentanții DGPMB.  

Citește și: 

Tânăr reținut pentru act sexual cu un minor și viol asupra unui minor! Date oficiale


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 689

Caz șocant în județul Brașov! Bărbat, suspectat că și-ar fi violat de mai multe ori nepoata de 5 ani

09 Mar 2024 938

Editorial! Copiii ar trebui să fie în siguranță în școală și alături de profesori! Cazurile șocante de săptămâna asta ce demontează această teorie

16 Feb 2024 999

Caz șocant în București! Fetiță de 13 ani, violată de un tânăr cunoscut prin intermediul unei aplicaţii online de dating

21 Oct 2023 1240

Caz șocant în București! Fetiță de 11 ani răpită și violată de un individ. Suspectul, reținut

06 Aug 2023 1524

Caz șocant în județul Galați Fetiță de 14 ani, victimă a unui viol. Minora a rămas însărcinată

05 Nov 2022 1718

UPDATE. Bărbat de 39 de ani reținut și cercetat după ce a întreținut relații intime cu o fată de 14 ani

24 Mar 2022 5183

Caz șocant la Constanța. O fetiță de șase ani a fost violată de un adolescent. Suspectul, rudă cu victima

28 Mar 2019 2915

Adolescentă răpită de pe stradă, dusă pe un câmp de la marginea satului şi violată. Suspecţii au ajuns după gratii

18 Jun 2018 2145

UPDATE. Caz şocant la Eforie O copilă de 13 ani, însărcinată cu cel care trebuia să-i devină tată

29 Mar 2018 6446

Caz incredibil la Bacău. Un bărbat a încercat să răpească o fetiță pe stradă. Suspectul a fost reținut

15 Oct 2017 2166

Caz șocant în Vrancea. Fetiță de 13 ani violată într-un parc de cinci tineri. Suspecții au filmat totul și au pus imaginile pe internet

12 Oct 2017 2616

Părinţi anchetaţi de DIICOT după ce şi-au dat fetiţa de 3 ani unui pedofil pentru a întreţine relaţii sexuale

02 May 2017 4677

Incredibil! Pentru niscaiva heroină, o femeie și-a dat fetița pe mâna unui vânzător de droguri! (video)

12 Jun 2016 2734