Cercetat pentru tentativă de omor Iulian Modoranu, din Piatra, încătuşat pentru că şi-ar fi înjunghiat iubita în stradă



Iulian Modoranu, de 29 de ani, din satul Piatra, a ajuns după gratii, fiind cercetat pentru tentativă la omor calificat.

Fapta ar fi venit după ce, mai multe zile, tânărul a urmărit-o pe femeie şi a aşteptat-o în stradă, susţin procurorii. De asemenea, femeia a refuzat să reia relaţia cu Modoranu. Când a întâlnit-o pe stradă, luni după-amiază, în jurul orei 17.00, el ar fi atacat-o pe fosta iubită. Tânăra de 29 de ani a fost înjunghiată de trei ori în umărul stâng, în omoplatul drept şi în zona hemitoracelui stâng superior. Bărbatul a fost oprit de mai mulţi martori, iar femeia a ajuns de urgenţă la spital.

Ieri, procurorul de caz a formulat propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa au admis cererea, iar Iulian Modoranu a fost încarcerat în Centrul de reţinere şi arest preventiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.