Cetăţeni ruşi băgaţi în spital, la Lumina

În urmă cu două nopţi, doi cetăţeni din Federaţia Rusă au fost victimele unui accident rutier produs în apropiere de localitatea constănţeană Lumina. Din primele informaţii, se pare că evenimentul rutier s-a produs pe fondul neatenţiei, după ce şoferul ar fi adormit la volan. Acesta, în vârstă de 63 de ani, se afla în maşină cu fiica sa, de 43 de ani. Conform autorităţilor, accidentul s-a produs în jurul orei 3.45, când P.S., din Moscova, se afla la volanul unui autoturism Nissan, pe DN 22, deplasându-se dinspre Tariverde spre Ovidiu. Ajungând în localitatea Lumina, la intersecţia cu Aleea Crizantemelor, şoferul ar fi adormit la volan şi ar fi intrat pe contrasens, ieşind ulterior de pe carosabil şi intrând într-un imobil aflat în construcţie. În aurma impactului, a rezultat vătămarea corporală a şoferului, dar şi a fiicei sale, pasageră în autoturism, cei doi fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Cadrele medicale au precizat că şoferul autoturismului este internat pe Secţia Ortopedie, întrucât are o fractură la picior, în timp ce pasagera era ieri internată la Neurochirurgie, cu fractură de coloană, femeia exprimându-şi dorinţa de a fi transportată la un spital din Federaţia Rusă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul în care au fost implicate două persoane din județul Constanța

07 May 2024 439

Două persoane din județul Constanța, rănite într-un accident în județul Tulcea! Mașina victimelor, în flăcări după impactul cu un copac (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 826

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Constanța și Valu lui Traian

06 May 2024 504

Constanța Pericol de explozie în stațiunea Mamaia. Intervin salvatorii

06 May 2024 602

Accident la intersecția străzilor Mangaliei cu Caraiman, în municipiul Constanța. Două autoturisme implicate (FOTO)

06 May 2024 1120

O mașină a intrat în peretele unei case, în municipiul Constanța

06 May 2024 463

Accident rutier grav în municipiul Galați! O victimă a decedat (FOTO)

05 May 2024 603

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

05 May 2024 446

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 800

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 2955

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 688

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 754

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1473

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 970

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1611