CFR intra in greva generala incepand de luni

Alte patru federatii s-au asociat grevistilor

Toti angajatii de la caile ferate vor intra in greva generala incepand de luni. Din cauza programului diferit adoptat de sindicalisti pentru acest protest, exista insa riscul ca mai putin de o treime din trenuri sa ramana in circulatie. Cele patru federatii: Miscare Comercial, "Elcatel", "Drum de Fier" si "Usifer Atlas" se vor alatura de luni colegilor aflati deja in greva generala de zece zile, dupa ce ultimele negocieri nu au dus la rezolvarea cererilor de crestere a salariilor cu o medie de 10,7% si de acordare a 20 de tichete de masa. Toti salariatii cailor ferate vor participa la greva generala incepand cu ora 7.00 a zilei de luni si pana in 24 iunie, ora 24.00. Activitatea feroviara va fi oprita total intre orele 7.00 si 11.00, interval in care nu va circula nici un tren, iar cele aflate pe traseu vor stationa in prima statie, de unde vor pleca dupa ora 11.00. Mecanicii de locomotiva vor fi avertizati in legatura cu acest program, astfel incat sa opreasca si ei total lucrul pentru patru ore de greva prevazute. Conform legii, pe timpul grevei generale trebuie asigurata o treime din activitate. Astfel, in timpul grevei mecanicilor de locomotiva, au fost asigurate la nivel national 24 de trenuri rapid, 14 intercity, 18 accelerat, 413 trenuri personal si 24 de trenuri internationale.In cazul in care ceilalti angajati de la calea ferata opresc lucrul intre orele 7.00 si 11.00, trenurile prevazute sa plece in acest interval vor fi blocate, astfel ca treimea stabilita initial de mecanicii de locomotiva cu administratia nu va mai putea fi respectata. Mecanicii de locomotiva si angajatii din depourile CFR se afla, de ieri, in cea de-a zecea zi de greva generala. Administratia a facut deja public faptul ca nu poate oferi nici un ban in plus, avand in vedere ca, potrivit acordului cu FMI, societatile feroviare se afla pe lista de monitorizare, iar fondurile de salarii au fost plafonate. Pe 13 iunie, Tribunalul Bucuresti a respins actiunile CFR Marfa si CFR Calatori de declarare a grevei feroviarilor ilegala. Administratiile invocasera prevederea din Legea conflictelor de munca potrivit careia nu este permisa declansarea unei greve pentru modificarea unui act normativ. Autoritatile au mentionat ca problema majorarii salariilor in transportul feroviar trebuie sa fie analizata si prin prisma bugetelor de venituri si cheltuieli ale societatilor din domeniu, multe dintre companiile feroviare inregistrand pierderi ridicate din cauza gestiunii defectuoase a fondurilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 473

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1125

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 347

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 357

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1740

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 653

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 993

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 954

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 630

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 804

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 670

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 915

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1534

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 799

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 550