Clipe de coșmar pentru o mamă! Ce s-a întâmplat cu fiul ei de doar 3 ani

foto cu rol ilustrativ
Clipe de cosșmar trăite de o mamă din Galați!

Aceasta ar fi sesizată telefonic Poliția, cu privire la faptul că fiul său, în vârsta de 3 ani, ar fi căzut de la etajul 3, de la geamul dormitorului din apartamentul unde locuiesc, situat pe strada Fagului, în municipiul Galați.

La fața locului, echipajul de la Ambulanță a acordat primul ajutor minorului după care l-a transportat în stare conștientă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Galați., a transmis IPJ Galați. 


Oficial de la IPJ Galați 

La data de 16 iulie 2023, la ora 09:25, Poliția Galați a fost sesizată telefonic de o femeie, prin apel la S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că fiul său, un minor, în vârsta de 3 ani, ar fi căzut de la etajul 3, de la geamul dormitorului din apartamentul unde locuiesc, situat pe strada Fagului, în municipiul Galați.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați s-a stabilit faptul că în cursul acestei zile, în jurul orei 09:00, în timp ce femeia se afla în bucătăria apartamentului cu un alt copil, minorul de 3 ani, rămas singur în dormitor, s-ar fi urcat pe un corp de mobilier, a ajuns la fereastră și a căzut în gol pe acoperișul balconului de la parter.

La fața locului, echipajul de la Ambulanță a acordat primul ajutor minorului după care l-a transportat în stare conștientă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Galați.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest incident.


Citește și: 



Un polițist a returnat unei persoane banii pierduți. „Nu îmi permit să stric bucuria unui copil”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Licitații Constanța CERONAV achiziționează servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă și transport valori pentru sediile sale (DOCUMENT)

13 Apr 2024 488

Magistratul Ruxandra Vasile nu va veni la Judecătoria Medgidia, a decis CSM

12 Apr 2024 456

Lumea marinarilor Inginerul providențial al Marinei Române. Arsenalul Marinei, Ingineria navală, pionieri

12 Apr 2024 575

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1087

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip revine în ring, în gala K1 Fighting Network Romania. „Este o ocazie unică“ (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 1083

Știri justiție Constanța Curtea de Apel Constanța solicită CSM delegarea unui magistrat de la Judecătoria Galați la Judecătoria Medgidia

09 Apr 2024 485

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

06 Apr 2024 2570

Cristian Pistol, director general al CNAIR „ Lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi au ajuns la un stadiu fizic de 80%”

06 Apr 2024 459

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 445

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3851

Cătălin Ciupercă, fost șef al AFDJ Galați, reacție după declarațiile lui Cristian Antohi, de la Tehnorex International - „Eu mi-am executat doar obligațiile de director! Am ignorat total amenințările“

29 Mar 2024 1044

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1102

Lumea marinarilor Un amiral sacrificat

26 Mar 2024 641

Firma care deține lanțul Profi, la judecată cu Protecția Consumatorilor Constanța

24 Mar 2024 675

Cine este Viorica Toader, candidat PNL pentru funcția de primar al comunei Peceneaga, județul Tulcea (FOTO)

15 Mar 2024 2298