Complet Special la Curtea Supremă de Justiţie După aproape patru luni de arest, fostul şef al SIPI Constanţa se întoarce acasă

Secareanu_-_florin_dan_secareanu_sursa_facebook.jpgFlorin Dan Secăreanu şi Dumitru Emilian Preda trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este necesar

Arestat preventiv la data de 10 iulie de Curtea de Apel Bucureşti, Dan Florin Secăreanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, se întoarce acasă. Şi asta graţie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, instanţă care a respins propunerea formulată de procurorii Parchetului General pentru prelungirea măsurii arestării preventive a lui George Guliu, Florin Dan Secăreanu, Mariana Cozma, Dumitru Emilian Preda, Andrei Florin Juganaru şi Dumitru Chirvăsitu, pe o durată de 30 de zile. Numele celor mai sus precizaţi apar într-un dosar unde se vorbeşte de evaziune fiscală cu produse petroliere în valoare de 15 milioane de euro. În această cauză mai apar Viorel Comăniţă, fostul şef al Vămilor din România, Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, Alexandru Codruţ Marta, fost şef de Cabinet al şefului ANAF etc. De menţionat că, momentan, Mariana Cozma, George Guliu şi Dumitru Chirvăsitu nu se pot bucura de decizia Curţii Supreme deoarece sunt arestaţi într-o altă cauză.

Pe data de 29 octombrie, Curtea de Apel din Bucureşti a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei şi a prelungit măsura arestării preventive faţă de George Guliu şi Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Juganaru, Mariana Cozma, Dumitru Emilian Preda şi Florin Dan Secăreanu. Cei şase ar fi trebuit să mai rămână în arest încă 30 zile, de la 5 noiembrie până la data de 4 decembrie. Toţi inculpaţii au atacat cu recurs decizia Curţii de Apel, iar cauza a fost tranşată de un Complet Special al Înaltei Curţi de Casaţie. Astfel, pe data de 3 noiembrie, Curtea Supremă a admis recursurile declarate de Guliu, Secăreanu, Cozma, Preda, Jugănaru şi Chirvăsitu. Faţă de aceştia s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioada de 30 de zile, cu începere de azi până la 4 decembrie, inclusiv. După cum arătam şi mai sus, Mariana Cozma, George Guliu şi Dumitru Chirvăsitu nu se pot bucura de decizia judecătorilor pentru că sunt arestaţi într-o altă cauză penală. Mai exact este vorba despre dosarul în care Ion Voicu, şeful Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, a fost încătuşat pe motiv că ar fi sprijinit o presupusă grupare infracţională constituită, potrivit DIICOT Călăraşi, de George Guliu, Dumitru Chirvăsitu şi Andrei-Florin Jugănaru. În acest dosar, unde s-a stabilit ca prejudiciu suma de 4 milioane de euro, apare şi Mariana Cozma. Cei patru inculpaţi se vor afla azi în atenţia Tribunalului din Călăraşi, instanţă ce va judeca cererea procurorilor de prelungire a duratei arestării preventive. Organele de anchetă susţin că cei luaţi în colimator ar fi vizat prejudicierea bugetului de stat în modalitatea sustragerii de la plata accizelor aferente operaţiunilor comerciale efectuate cu motorină Euro 5, comercializată pe piaţa internă. Revenind la decizia Curţii Supreme de Justiţie din data de 3 noiembrie, cei care vor fi puşi în libertate (Florin Dan Secăreanu şi Dumitru Emilian Preda) trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţă de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este necesar, să nu îşi schimbe locuinţele fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. De asemenea, inculpaţii au obligaţia să nu comunice între ei, cu ceilalţi inculpaţi, cu părţile şi martorii din cauză, direct sau indirect.

Ce spune Anticorupţia

Amintim că George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, este acuzat de DNA pentru evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat. Asta în timp ce Dumitru Chirvăsitu, administrator al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, Andrei Florin Jugănaru, administrator al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti şi Dumitru Emilian Preda sunt cercetaţi pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat. Asta în timp ce fostul şef al SIPI Constanţa este acuzat de complicitate la evaziune fiscală, sprijinire a unui grup infracţional organizat şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Nu este de trecut cu vederea faptul că Mariana Cozma, contabil autorizat, este bănuită de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de Ambulanță din Constanța achiziționează servicii de pază de la Debriefing Security Team, din Mureș! (DOCUMENT)

06 May 2024 298

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1293

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 525

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 619

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 827

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 574

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a crescut în luna aprilie, comparativ cu luna anterioară

28 Apr 2024 436

Bărbat decedat pe plaja din Mamaia. Salvamarii fac apel la responsabilitate! (VIDEO)

28 Apr 2024 748

RAJA Constanța Consumatorii din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus rămân fără apă la robinete

28 Apr 2024 2501

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 631

Firme Constanța Transter Neptun SA convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționărilor. Iată ordinea de zi

27 Apr 2024 355

RAJA Constanța Se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus!

26 Apr 2024 436

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 437

RAJA Se oprește apa în Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus! Vezi când

25 Apr 2024 455

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 683