Conflict într-o familie din Pitești! Implicat și un copil


foto: Pexels
Într-un incident șocant petrecut în data de 23 septembrie, polițiștii din Pitești au fost chemați să intervină într-un caz de violență intrafamilială. Conform informațiilor obținute de la polițiști, un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în localitatea Ștefănești, a agresat brutal pe concubina sa și pe fiul lor minor.

Oficial de la IPJ Argeș 

În data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală intrafamilială. 

Din verificările efectuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Pitești a rezultat că un bărbat de 39 de ani, din Ștefănești, ar fi agresat pe concubina acestuia și pe fiul lor minor, în timp ce se aflau pe scara unui bloc de locuințe și în fața imobilului.

De asemenea, în seara zilei precedente, cel în cauză ar fi amenințat-o pe concubina sa.

După parcurgerea procedurii de evaluare a riscului, conform Legii 217/2013 privind combaterea violenței domestice, a fost emis un Ordin de protecție provizoriu față de bărbatul în cauză.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie (două acte materiale), conform art. 206 și 199 din Codul Penal.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 24 septembrie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 
Recomandări ale polițiștilor argeșeni pentru prevenirea violenței domestice:
 
Deja nu mai este o noutate faptul că, polițiștii care intervin la evenimente privind violența domestică, pot emite un ordin de protecție provizoriu și îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spațiului de locuit, când se confirmă o stare de pericol ce planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei vătămate.

 
„Acasă” trebuie să fie locul în care ne simțim în siguranță, unde ne putem bucura de căldura sufletească și, ideal, iubire, indiferent cine locuiește în acel spațiu. Când asociem acest cuvânt cu „violența domestică”, deși aflată în contradicție, acest lucru face ca violența domestică să fie greu de identificat, de înțeles și mai ales, de pedepsit.
 
Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.
 
Ce să faceți dacă ați devenit o victimă?
 
- conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate;
- sesizaţi Poliția, sub orice formă o puteți face;
- dacă vă simțiți în pericol din partea agresorului, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici;
- cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.;
- nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta.
 
Aspecte legale privind violența domestică
 
În privinţa măsurilor care pot fi luate de poliţişti în situaţiile de violenţă în familie, reamintim că, încă din 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. 
 
Situaţia încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre interdicţiile stabilite prin ordinul de protecție, constituie infracţiune, conform cadrului legal prevăzut de Legea 217/2003.



Citește și:

Violent incident familial în AradBărbat de 42 de ani, acuzat pentru agresiune asupra tatălui său și concubinei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 499

Județul Constanța Halucinant - Două femei, amenințate și bătute de fostul concubin! Acesta ar fi încălcat ordinul de protecție (VIDEO)

25 Apr 2024 827

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 472

București Un tânăr a vrut să-și bată părinții, pentru că nu-l primeau în locuință - a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

19 Apr 2024 441

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 484

Propunere pentru a reduce violența în scoli Sindicaliștii din Educație cer ca media la Purtare să conteze la admiterea la liceu

08 Apr 2024 713

Violență în familie în Medgidia, județul Constanța. Un bărbat a lovit două femei

14 Mar 2024 546

Razie de amploare a polițiștilor IPJ Constanța în Medgidia și alte patru comune din județ (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 593

Polițiștii din Constanța, în acțiuni de prevenire a violenței în școli

05 Mar 2024 635

În Dorobanțu, județul Constanța Dosar penal pentru că a fost depistat la volan fără permis de conducere

28 Feb 2024 1088

Poliția și școlile din Constanța, împreună împotriva bullying-ului și a consumului de droguri

24 Feb 2024 774

În Constanța Acțiuni de prevenire a bullying-ului în școli

21 Feb 2024 553

Final de anchetă în cazul celor patru judecători din Constanța ce ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă!

19 Feb 2024 805

În cazurile de violență domestică, victimele sunt în proporție de 68% femei

10 Feb 2024 928

Știri Constanța Prevenirea violenței în școli. Acțiune în două comune din județul Constanța

06 Feb 2024 527