Constanța. Copil de 13 ani, prins în timp ce desena graffiti pe un perete. Ce măsuri au luat polițiștii (GALERIE FOTO)

Graffiti Foto Primăria Constanța
  • Minor prins în fapt de polițistii locali în timp ce efectua desene tip graffiti

Polițiștii locali au intensificat acțiunile pentru depistarea și sancționarea celor care acoperă cu desene, semnături, texte sau alte înscrisuri pe construcții, indicatoare rutiere,mobilier urban, ziduri, stâlpi.

Ieri, un minor, în vârstă de 13 ani din municipiul Constanța, a fost surprins de către polițiștii locali în timp ce efectua desene tip graffiti pe un perete al podului auto din zona Cora Brătianu, cât și pe panourile de protecție fonică din policarbonat ale acestuia.

Tânărul avea asupra sa un spray și un marker de culoare roșie. Minorul în cauză a fost condus la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța de unde a fost predat mamei sale. Aceasta a fost sancționată contravențional.

Totodată, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a bunurilor folosite la săvârșirea contravenției și aducerea peretelui la starea inițială prin ștergerea desenelor în termenul legal de 72 de ore.

Activități similare se vor derula în continuare, în scopul menținerii unui climat public civilizat și în siguranță.

Reamintim, faptul că scrierea sau desenarea fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună în locuri publice este interzisă și reprezintă o faptă antisocială care se sancționează conform actelor normative în vigoare.

Potrivit legislației în vigoare, persoanele vinovate sau reprezentanții legali ai acestora riscă să fie trase la răspundere cu privire la măsurile de curățare sau refacere a fațadelor sau a bunurilor afectate, iar în cazul în care faptele sunt săvârșite de minori, cheltuielile sunt suportate de către părinții sau tutorii acestora.

 

Facem apel la constănțenii care constată astfel de fenomene antisociale care ne afectează pe toți să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0341/922, transmite Primăria Constanța.




Graffiti minor Foto Primăria Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța „Nicio faptă antisocială nu rămâne nepedepsită” (VIDEO)

07 Mar 2024 714

Părinți amendaţi la Constanța! Copiii au desenat graffiti în zona pasajului de la Cora Brătianu (FOTO)

31 May 2023 1690

Fotoreportaj Portul Constanța, un tărâm vast de exprimare

30 Jul 2015 2119

Priviţi şi vă minunaţi! Ce a putut să scrie un constănţean pe peretele unei vile

27 Jun 2014 1985