Constructii pe arterele de circulatie

Paradoxuri dobrogene

Un maistru militar de marina si-a inaltat in Lanurile o casa pe ulita satului * Din aceasta cauza, Elena si Ilie Gologan nu-si pot scoate nici masina din curte * Militarul ii ameninta pe vecinii sai cu arma, pe care, probabil, o are in dotare de la armata * Primarul spune ca, pentru incalcarea disciplinei in constructii, ii va demola locuinta lui Gemanaru

Cosmarul familiei Gologan a inceput imediat dupa ce si-a inceput constructia casei din satul Lanurile, comuna Mereni. Ca si alti localnici, Ilie si Elena Gologan au concesionat un lot pe care urma sa-si ridice o locuinta modesta, dupa posibilitatile lor materiale. In imediata lor vecinatate, a concesionat un lot un alt localnic, pe nume Marin Florescu, unde a inceput sa inalte o vila Petrica Gemanaru, un cumnat de-al proprietarului. Pana aici, toate bune si frumoase, numai ca Petrica Gemanaru, maistru la o unitate militara de marina, nu s-a mai oprit cu constructia casei decat dincolo de drum. Acolo era candva o bascula cu care se cantareau cerealele fostului CAP si in locul careia ramasese o gaura ce urma sa fie astupata si transformata in drum. Gemanaru, fara sa tina seama ca acolo este sau ar trebui sa fie drum public, incalcand legislatia privind constructiile, si-a facut un beci deasupra gaurii fostului cantar. In felul acesta, familia Gologan nu mai are pe unde sa ajunga acasa. Ba, mai mult. De cand si-au construit casa aici, Gologanii nu-si mai pot folosi nici masina, pentru ca nu mai au cum sa o scoata din curte. Din motive tehnice care tin tot de constructia ilegala a lui Gemanaru, familia Gologan nu poate sa-si traga nici curent si, de doi ani, Ilie si Elena stau pe intuneric, la lumina opaitului.

"Va impusc si va dau foc la casa"

Desigur, au inceput scandalurile. S-a ajuns in instante, s-au tarat prin tribunale. Au fost amendati si unii, si altii. S-au trimis memorii peste memorii, peste tot. La Disciplina in constructii, la Primarie, la Politie, la Judecatoria Mangalia. Pentru a-si construi vila, Petrica Gemanaru trecea cu toate utilajele prin curtea lui Gologan. In felul acesta i-a stricat acestuia toata gradina. Potrivit declaratiei Elenei Gologan, dar si a vecinilor, maistrul militar ii ameninta pe cei cu care este in conflict ca ii termina, ca le da foc la casa. Ba chiar ii ameninta ca ii impusca, pentru ca de-aia este militar si are pistol in dotare de la armata. Aceiasi oameni mai spun ca maistrul are pile peste tot si de-aia nu i se intampla nimic. La desele memorii care i-au fost adresate lui Angelus Udrica, fostul primar al comunei Mereni, lui Gemanaru nu i s-a intamplat nimic. Aceiasi oameni spun ca fostul primar si Gemanaru erau mana in mana la acoperirea ilegalitatilor militarului. Gheorghe Chiriac, actualul primar al comunei Mereni, ne-a declarat ca intr-adevar constructia realizata de Gemanaru este ilegala, incalcandu-se atat planul de urbanism, cat si proiectul imobilului. Acesta ne-a spus ca Florescu, care este concesionarul terenului, a fost somat sa demoleze constructia si sa o reaseze pe amplasamentul pe care i-l permite proiectul. "Pentru incalcarea disciplinei in constructii, Florescu, pe numele caruia este concesionat lotul, a fost amendat cu suma de 20 de milioane de lei, fiind totodata somat sa darame vila care este ridicata pe drumul public", ne-a mai declarat Chiriac. "Daca nu se conformeaza somatiei, spre regretul meu, voi fi nevoit sa bag buldozerul in imobil si sa il demolez, pe cheltuiala proprietarului", a incheiat Chiriac. Desi am incercat sa stam de vorba si cu cei doi, respectiv cu Gemanaru sau cu Florescu, nu am reusit, acestia venind foarte rar pe la vila.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1781

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2475

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2680

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7123

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3433

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3614

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6222

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2741

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5729

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4288

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9475

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4100

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3286

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2712

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2795