Crimă înfiorătoare la Timișoara! Un bărbat și-a lovit fosta soție cu un sucitor după care i-a dat foc

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din data de 29.09.2023 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul T.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 188 al. 1, art. 189 al. 1, lit. h) C.p. (omorul săvârșit prin cruzimi).

Potrivit procurorilor, s-a reținut suspiciunea că în seara de 24.09.2023, în timp ce se aflau la locuința din mun. Timișoara, pe fondul unui conflict verbal și al consumului de alcool, numitul T.I. a lovit-o cu un sucitor pe persoana vătămată A.F. (fosta soție cu care locuia în același imobil), iar apoi a turnat combustibil pe aceasta și i-a dat foc, cu o brichetă, după care nu a anunțat incidentul pentru acordarea ajutorului medical victimei, aceasta decedând în dormitorul imobilului, în data de 25.09.2023, ca urmare a leziunilor traumatice provocate prin arsura termică cu flacără.

„La data de 29.09.2023 numitul T.I. a fost reținut pentru 24 ore, inculpatul fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a admis propunerea parchetului, dispunând arestarea preventivă a inculpatului T.I. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.09.2023.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive nu pot să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, inculpatul fiind nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare“ - au mai precizat procurorii

Citește și: 

Crimă într-un hotel din Mangalia!„Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbatul care a ucis doi bătrâni în propria lor locuinţă la Timișoara, prins de polițiști

30 Jun 2023 851

Un bărbat și-a găsit bunicii decedați. A surprins în casa acestora o persoană necunoscută

28 Jun 2023 1508

Bărbat de 40 de ani, găsit mort în camera unui hotel

12 Nov 2022 2028

Un bărbat din Timișoara, suspectat că și-a ucis mama în urmă cu trei zile, a fost găsit de polițiști

11 Oct 2021 1289