Cu soţul în DNAAverea şi interesele contabilului-şef din Garda de Coastă (Documente)

garda-PolitiadefrontierasediuGardadecoasta1.jpgNoul contabil şef al Gărzii de Coastă conduce, cel puţin potrivit declaraţiei de avere, un Tico, fabricat în 1999 şi nu are venituri din cedarea folosinţei bunurilor

La sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a avut loc concursul pentru ocuparea funcţiei contabil şef în cadrul Gărzii de Coastă, cu personal recrutat din sursă internă. La finele testării, câştigătorul a fost desemnat subcomisarul Simona Băran, soţia lui Sorin Victor Băran, ofiţer de poliţie judiciară la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

garda_-_contabil.jpgConform propriei declaraţii de avere, document completat pe data de 15 iunie 2011, subcomisarul Simona Băran deţine, din 2007, o parte dintr-un teren intravilan (moştenire), în suprafaţă de 150 de metri pătraţi, precum şi un apartament, din 1993, în suprafaţă de 38 de metri pătraţi. Noul contabil şef al Gărzii de Coastă conduce, cel puţin declaraţiei de avere, un Tico, fabricat în 1999 şi nu are venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din investiţii, din pensii, din activităţi agricole ori din premii-jocuri de noroc. În ceea ce priveşte veniturile din alte surse, subcomisarul a notat în dreptul soţului suma de 541de lei, bani obţinuţi prin intermediul unei sentinţe civile. În rubrica destinată veniturilor, Simona Băran a consemnat suma de 33.070 de lei, în timp ce soţul, Sorin Victor Băran, ofiţer de poliţie judiciară la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, a primit suma de 76.660 de lei. În declaraţia de interese, subcomisarul Simona Baran a precizat doar că este membru în cadrul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi în Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor - Regiunea 4 Constanţa.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 177

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 295

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 632

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 371

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 385

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 261

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 504

Echipa de robotică AICitizen din Focșani a câştigat campionatul mondial de robotică „First Tech Challenge“ desfășurat la Houston (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 599

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 307

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 271

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 399

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 791

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 457

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 534

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 870