Cum a fost depistat şi încarcerat „Frumuşelu" Petrică Tomescu, cercetat de poliţie după ce şi-ar fi bătut fostul partener de afaceri

cap_8.jpgPetrică Tomescu, cunoscut şi sub apelativul „Frumuşelu", condamnat în două dosare pentru tentativă la omor calificat şi pentru lipsire de libertate în mod ilegal, a fost depistat şi încarcerat. Bărbatul a ajuns în cătuşe după ce, în urmă cu două seri, l-ar fi lovit în zona capului şi în zona picioarelor pe Doru Aita, de 45 de ani, fostul său partener de afaceri. În prezent, Aita se află internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în Secţia de Ortopedie. Dosarul deschis în urmă cu două seri a fost preluat de lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

În seara zilei de 15 iulie, în jurul orei 22.00, lucrătorii Secţiei 3 de Poliţie Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Ştefan cel Mare, un bărbat de 45 de ani a fost lovit în zona capului şi în zona picioarelor cu o bâtă. Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au constatat că victima se numeşte Doru Aita, în timp ce presupusul agresor ar fi cunoscutul Petrică Tomescu, zis şi „Frumuşelu". În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Secţiei 3 de Poliţie Constanţa au descoperit că pe numele lui Petrică Tomescu fuseseră emise două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru tentativă de omor calificat şi pentru lipsire de libertate în mod ilegal. După cum arătam mai sus, Doru Aita se află internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la Secţia de Ortopedie. De menţionat că Petrică Tomescu şi Doru Aita au fost asociaţi timp de mai mulţi ani în societatea comercială AGZ Resort SRL. Potrivit Monitorului Oficial al României cu numărul 1959 din 31 mai 2011, „subsemnaţii Tomescu Petrică şi Aita Doru, asociaţi în cadrul societăţii comerciale sus-menţionate, am hotărât: se retrage din societate Aita Doru, care îşi cesionează la valoarea nominală părţile sociale (10 PS = 100 lei) către Tomescu Petrică, care devine asociat unic". conform aceleiaşi surse, întregul capital social, de 200 de lei, îi aparţine asociatului unic Petrică Tomescu, participarea sa la beneficii şi pierderi fiind de 100%.

Aita s-a retras şi din calitatea de administrator

Tomescu_-_Petrica_Tomescu.jpg

„Eu, cedentul (Aita Doru), transmit, iar eu, cesionarul (Tomescu Petrică), preiau împreună cu activul şi pasivul societăţii toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute, cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control", potrivit aceluiaşi Monitor Oficial. Totodată, Doru Aita s-a retras şi din calitatea de administrator al firmei. Petrică Tomescu şi Doru Aita nu au fost împreună doar în afaceri, ci şi în faţa judecătorilor. În 2011, Tomescu, Aita şi Stila Sarafu au fost achitaţi definitiv după ce au fost acuzaţi că l-ar fi bătut pe Usein Sali, zis Ussi, în fostul bar al lui Doru Aita.

Condamnările

tomescu_-_Politia_municipiu_sectia_3.jpg

Revenind la cele două condamnări ale lui Petrică Tomescu, în 2011 el a primit doi ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Asta, după ce în decembrie 2009 ar fi fost la un scandal. Ulterior, două dintre presupusele victime au fost duse la barul lui Tomescu, din zona Casei de Cultură, unde acesta le-ar fi ameninţat cu violenţe. Anul acesta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Petrică Tomescu să primească pedeapsa de opt ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat, în urma scandalului din februarie 2007 de pe strada Atelierelor, când victima a fost Cristian Marian Gheorghiu, zis şi Cristel. Decizia Curţii Supreme i-a vizat şi pe Lucian Călimărea, zis Călin Nebunul, şi pe Cristian Gherghişan.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1783

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2477

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2695

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7132

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3437

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3617

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6224

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2744

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5733

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4291

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9477

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4103

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3288

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2715

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2796