Cum a pierdut DGIPI procesul cu fosta şefa a Certărilor Penale din Frontieră

03_dgipi_sigla_dgipi.jpgPastilă amară pentru băieţii cu ochii albaştrii din Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă - Structura Teritorială Constanţa. Magistraţii Judecătoriei Constanţa i-au dat câştig de cauză Violetei Crăciun, fosta şefă a Biroului de Cercetările Penale din cadrul fostului Inspectorat Judeţean al Poliţiei de Frontieră.

Dosarul în care Violeta Crăciun s-a judecat cu DGIPI a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa pe data de 15 iunie 2011, cu numărul unic 15348/212/2011. Potrivit datelor oficiale, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a avut calitatea de intimat, în timp ce fosta şefă a Biroului de Cercetările Penale a fost petent. Instanţa de judecată nu a avut nevoie decât de două termene pentru a se pronunţa cu privire la acest dosar. Astfel, în şedinţa din data de 23.11.2011, cauza s-a amânat „pentru a se depune documentaţia care a stat la baza procesului-verbal", iar zilele trecute magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis în parte plângerea, dispunând înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale, cu sancţiunea „avertisment". După cum arătam şi în ediţiile trecute, la începutul lunii noiembrie 2011, ofiţerii DGIPI au dispus efectuarea unui control în IJPF Constanţa, ocazie cu care angajaţii Direcţiei Generale de Informaţii ar fi descoperit în biroul Violetei Crăciun calculatorul personal al acesteia. În urma acestei descoperiri, Direcţia Generală de Informaţii i-a aplicat o sancţiune Violetei Crăciun în valoare de 500 de lei. Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. De menţionat că, în prezent, fosta şefă a Biroului de Cercetările Penale desfăşoară activităţi în cadrul Poliţiei Transporturi Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1788

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2489

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2729

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7148

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3443

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3626

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6237

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2749

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5746

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4297

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9489

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4113

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3295

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2726

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2802