Cum a scăpat din mâna proxeneţilor o femeie răpită de pe centura municipiului Constanţa

La data de 31 iulie 2019, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău, au depistat doi bărbați, din municipiul Constanța, bănuiți de trafic de persoane.
 
Din cercetări a reieșit că, la data de 30 iulie 2019, în jurul orei 15.00, cei doi ar fi lipsit de libertate o femeie, de 30 de ani, prin folosirea de violențe fizice și verbale, în timp ce aceasta se afla pe centura municipiului Constanța și ar fi transportat-o cu un autoturism în municipiul Râmnicu Sărat, în scopul exploatării sexuale.
 
Cei doi, de 24 și 40 de ani, ar fi cazat victima la o pensiune, după care ar fi transportat-o în zona unei stații Peco, unde aceasta ar fi întreținut relații sexuale contra cost cu două persoane, banii fiind însușiți de unul dintre bărbați.
 
În cursul dimineții de 31 iulie 2019, în jurul orei 09.00, cei doi ar fi transportat victima în aceeași zona din seara precedentă, în scopul ca aceasta să practice prostituția în folosul lor, dar femeia a abordat un echipaj de poliție și a reușit să scape.
 
La data de 1 august 2019, față de cei doi a fost luată măsura reținerii de către procurorul de caz, urmând a fi prezentați Tribunalului Buzău, cu propunere de arestare preventivă.
 
La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Români, sechestrați într-un apartament din Marea Britanie. În ce condiții au fost găsite cele nouă persoane

31 Jan 2018 3395

Percheziții în zorii zilei, la Constanța. Cinci bărbați reținuți

29 Jul 2016 2561

Minoră din România, răpită de trei compatrioți în Italia

13 Feb 2016 1947