Daune de zeci de mii de euro Iulian Costache, condamnat definitiv



Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au dispus condamnarea lui Iulian Costache la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă.
 
„Stabileşte termen de supraveghere de patru ani. În baza art. 93, alin. 1, lit. a, b, c, d şi e Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Costache Iulian se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune din cadrul Tribunalului Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă“, potrivit minutei.
 
Pe parcursul termenului de supraveghere, „inculpatul Costache Iulian va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la una dintre cele două instituţii publice, respectiv Primăria comunei Cobadin sau o instituţie de învăţământ de pe raza comunei Cobadin ce va fi stabilită de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Constanţa, în funcţie de posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului şi la nivelul instituţiilor din comunitate, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se va stabili prin legea de executare a pedepselor“, potrivit minutei.
 
De asemenea, judecătorii constănţeni l-au obligat la plata daunelor morale în sumă de 20.000 de euro către partea civilă Viorel L., în sumă de 20.000 de euro către partea civilă Adriana L., în sumă de 10.000 de euro către partea civilă Gheorghe L. şi în sumă de 10.000 de euro către partea civilă Mădălina A..
 
Reamintim că, la data de 30 septembrie 2012, la ora 4.30, Iulian Costache, atunci în vârstă de 28 de ani, având o alcoolemie de 0,76 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, ar fi condus o maşină pe bulevardul 1 Decembrie, către strada Theodor Burada. Ajuns la intersecţie cu strada Traian, şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi s-ar fi răsturnat. În urma accidentului, ar fi rezultat rănirea gravă a şoferului, dar şi a unuia dintre pasageri, care a decedat, ulterior, la spital.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 octombrie 2023

11 Oct 2023 1228

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 octombrie 2022

19 Oct 2022 1664

Consiliul Local Albeşti, validat de Judecătoria Mangalia. Cine a fost invalidat

24 Oct 2020 3731

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 iulie 2018

16 Jul 2018 2447

Hotărâre definitivă pentru Ionuţ Costache Ar fi sărit la bătaie la poliţiştii veniţi în percheziţie

16 Sep 2016 3351

Iulian Costache, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

29 Nov 2014 1645

Pasiunea l-a costat viaţa Sfârşit tragic pentru Iulian Costache, un excelent alpinist din Mangalia

23 Aug 2014 3309

Iulian Costache, un alpinist din Mangalia, a murit în Munţii Alpi

22 Aug 2014 4923